Ţintaura -Contaurinm umbellatum Gilib. (fam. Gentianaceae)

Ţintaura — Contaurinm umbellatum Gilib. (fam. Gentianaceae) Mai este cunoscută sub denumirile: fierea pămîntului, frigurică, potroacă, floarea de friguri sau seînteuţă de friguri. în scopuri medicinale se foloseşte planta. Asemănări-deosebiri. Se pot face confuzii cu specia Si- lene armeria L. (Maliţea) (b) de care se deosebeşte prin aceea că tulpina este cilindrică (la Centaurium umbellatum (a) este în 4 muchii), frunza are o singură nervură (la Centaurium umbcUatum are 3-5 nervuri), floarea are corola din 5 petale libere, iar androceul cu 10 stamine (la Centaurium umbcUatum corola are 5 petale unite într-un tub şi androceu cu 5 stamine).

 Principii active: eritaurina sau eritaurozida, identică cu genţiopicrozida, principiu amar de natură glicozidică, eritro- centaurozida -un heterozid neamar, un alcaloid eritri- cina, rezine, acid oleanolic, eril rosterină, substanţe amare, gume, substanţe minerale.

Acţiune farmacodinamică. Datorită mai ales eritaurozidei, principiu amar de natură glicozidică, are proprietăţi stimulatoare ale secreţiilor gastro-intestinale. Este eupeptic amar şi tonic aperitiv (stomahic). Scade febra, de unde se trage şi denumirea populară „floarea de friguri". Măreşte contracţia veziculei biliare (colagog). Utilizări terapeutice. Ţintaura este folosită pentru mărirea poftei de mîncare (în anorexie) şi regenerarea sîngelui la cei anemici (datorită principiului amar). Fiind un bun înlocuitor al proprietăţilor arborelui de China, se recomandă ca antitermic, scăzînd febra. Este indicat în diskinezii biliare şi, în general, în bolile de ficat, ameliorînd durerile prin acţiunea coleretică (creşterea se- creţiei biliare). în unele zone ale ţării, tulpinile florifere de ţintaură (cintaură) se uscau, se sfărâmau şi praful rezultat se punea în apă, ţuică sau vin; după ce se macera, se bea de 3 ori pe zi, pentru gripă, febră şi friguri (malarie). 

De asemenea ţintaura împreună cu pelinul şi cătuşnica (iarba-mî- ţoi)— Ncpeta cataria L. era folosită pentru scăldaturi la copiii bolnavi de epilepsie. Extern se foloseşte sub formă de băi în diferite boli ale pielii. Preparare şi administrare. Intern se administrează sub formă de ceai — o linguriţă de plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită; după 15-20 minute ceaiul se strecoară; se bea a treia parte din conţinutul total, cu o jumătate de oră îna¬intea meselor principale. Tinctură se obţine din 20 g plantă mărunţită în 100 g alcool de 70°; se lasă la macerat 7-8 zile; din tinctură obţinută se iau 30-40 picături cu apă îndulcită sau vin, înaintea meselor principale. 

 Sirop: 10 g plantă mărunţită in 300 ml apă clocotită, . IUKII i.r> minute, apoi se strecoară şi se adaugă 500 g zahăr, im nci'st sii'op se beau 3 păhărele pe zi, înaintea meselor Pi un i palo; se recomandă mai ales la copii. - Vin: 60 g plantă mărunţită într-un litru de vin; se lasă i . macerat timp de 8 zile; se strecoară şi se îndulceşte cu Ido '200 g zahăr, se bea cîte un păhărel înaintea meselor prin- i ipule. /.nur de creştere. Creşte la lumină sau semiumbră. Are o i ii pindire mare in întreaga ţară, de la cîmpie şi pînă în zona uhalpină, în fineţe şi poieni umede, tufărişuri, la marginea pădurilor, mai abundentă spre zona de deal. Se întîlneşte frecvent în judeţele: Arad. Bihor, Bistriţa- !\a: aud, Garaş-Severin, Hunedoara, Timiş, Gorj, Mehedinţi. Vilcea, Argeş, Dîmboviţa, Prahova, Suceava şi Vrancea. Recoltare. Atunci cînd planta este înflorită se recoltează prin tăierea cu cuţitul sau foarfeca. Se recoltează întreaga parte aeriană a plantei. Se va evita recoltarea prin smulgere. Uscarea se va face cu precauţie, deoarece se decolorează uşor in condiţii necorespunzătoare (uscare lentă, în strat "ros), la umbră, în buchete de plante legate nu prea strîns la bază, atîrnate pe sîrme sau sfori ori întinse în strat subţire, pe rame, hîrtii, rogojini, în încăperi călduroase şi bine aerate.