Rostopasca — Chelidonium majus L. (fam. Papaveraceae)

Rostopasca — Chelidonium majus L. (fam. Papaveraceae ) Mai este cunoscută sub denumirile de: calce mare, crucea voinicului, iarbă de negi, negelariţă, pleoscăniţă, iarba rândunelii. În scopuri medicinale se foloseşte planta. Principii active: alcaloizi din grupa naftofenantridinei: chelidonina, homochelidonina, oxichelidonino, mezoxichelidonina, cheleritrina, sanguinarina; alcaloizi din grupa proto- berberinei: coptizina şi tetrahidroeoptizina, cantităţi mici de berberină; alcaloizi din grupa protopinei; protopina şi alfa, beta-alocriptopina; cantităţi mici de sparteină şi cantităţi apreciabile de vitamina C; rezine, ulei volatil, substanţe de natură flavonoidică şi saponozide.
Acţiune farmacodinamică. Chelidonina şi hemochelidonina au acţiune similară morfinei, fiind deprimante ale miocardului, au acţiune sedativă şi narcotică asupra centrilor nervoşi superiori. Relaxează musculatura netedă a vaselor mari şi în special a coronarelor; au acţiune uşor stimulatoare asupra respiraţiei. Sanguinarina are proprietatea de a coborî presiunea arterială şi stimulează peristaltismul intestinal şi contracţiile uterine. Chelidonina diminuează tonusul musculaturii netede intestinale, uterine, bronhiale şi a altor organe, având acţiune antispastică de tipul papaverinei, prezentând avantajul unei toxicităţi mai reduse. Extractele totale din această plantă au remarcabile efecte antibiotice pe un mare număr de germeni. Extractele apoase sau slab hidroalcoolice din plantă au şi acţiune coleretic-colagogă.

 Notă. Alcaloizii şi în special sanguinarina s-au dovedit a avea efecte antitumorale de tip colchicinic (acţiune mitoclazică-antimitotică). Utilizări terapeutice. Intern: în afecţiuni hepato-biliare (decongestiv),insuficienţă cardiacă, angină pectorală, tumori. Rostopasca asociată cu sunătoare, coada şoricelului, mentă, turita mare dă un ceai cu efect curativ în bolile de ficat. Extern: în tuberculoza pielii (trofic şi antiseptic). În unele zone ale ţării, sucul lăptos al plantei este utilizat obişnuit contra negilor, punîndu-se de mai multe ori pe ei. Cei care aveau pecingine se ungeau cu sucul plantei ori o spălau mai întâi cu zeamă călduţă de rostopască, iar după aceea puneau frunza pe ea. Se mai utiliza contra mătreţei, în tratamentul hepatitei, planta fiind plămădită în rachiu, precum şi contra muşcăturilor de şarpe şi de insecte.
 Preparare şi administrare. Intern: infuzie — o jumătate linguriţă plantă la 200 ml apă clocotită; se ia o lingură la 3 ore, echivalentul unei doze pentru o zi. În caz de dureri cantitatea so repetă a doua zi. Extern este utilizată în tratamentul tuberculozei pielii, în acest scop se amestecă 30 g pulbere de rostopască, 15 g lanolină şi 15 g vaselină; se adaugă 10 picături de acid fenic; se unge rana, iar pansamentul se menţine aplicat 3 zile, după care se continuă până la vindecare. N o t ă. Nu se supradozează intrucât provoacă intoxicaţii. Zone de creştere. Se dezvoltă pe soluri uşoare, chiar nisi¬puri. Se întâlneşte din zona de câmpie până în cea montană la 800-1 000 m în păduri, tufişuri, grădini, la marginea gar¬durilor, în locuri cu ruini. Se află în cantităţi mari în judeţele: Cluj, Harghita, Maramureş, Satu-Mare, Sălaj, Gorj, Mehedinţi — la Devesel, Pădurea Chilia, Vânju-Mare, Ilfov, Constanţa, Bacău, Boto¬şani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Galaţi — la Hanul Conachi. Recoltare. Partea aeriană se recoltează în tot timpul înfloririi, de preferat lunile aprilie-mai, când fructificaţiile sunt formate, iar planta are cea mai mare cantitate de alcaloizi. Tăierea plantelor se face sub locul de ramificare; la plan¬tele bătrâne se iau numai ramurile verzi, fără partea lemnoasă. Recoltarea se poate face şi cu coasa sau secera.