Teiul -tei cu frunza mare (tei mare) -Tilia platyphyllos

Teiul — tei cu frunza mare (tei mare) — Tilia platyphyllos scop., tei roşu (tei pădureţ, tei pucios) — Tilia cordata Mill., tei alb (tei argintiu) — Tilia tomentosa Moench (fam. Tiliaceae) 

În scopuri medicinale se utilizează floarea. Principii active: mucilagii care prin hidroliză dau: acid poliuronic, hexoză şi metilpentoză, acid galacturonic, arabinoză, galactoză şi ramnoză; ulei volatil; flavonoide: cvercetrină, izocvercetrină, rutozidă, tilirozidă, gume, tanin, zahăr, colină şi acetilcolină. În uleiul volatil se găseşte un alcool alifatic sescviterpenic — farnesolul — care imprimă florilor de tei mirosul caracteristic.

 Acţiune farmacodinamică: Intern, acţiune sudorifică, antitermică, emolientă, expectorantă şi sedativă. Extern: calmant general, sub formă de băi şi decongestiv. Utilizări terapeutice. Intern, datorită uleiului volatil cu acţiune neurosedativă şi antispastică, fîorile de tei sunt utilizate ca sedative nervoase, în insomnii. Ceaiul de flori de tei contribuie la vindecarea răcelii şi gripei, mai ales atunci când sunt însoţite de febră, deoarece produc o transpiraţie abundentă, care face să scadă temperatura crescută a corpului. Datorită mucilagiilor ce reduc inflamaţiile căilor respiratorii, în tuse ca şi în bronşită, florile de tei au o acţiune liniştitoare şi ajută la eliminarea secreţiilor bronhice. Asociate cu muşeţel şi mentă, florile de tei uşurează digestia şi tonifică stomacul. Extern, fiind un calmant general şi decongestiv, florile de tei sunt folosite sub formă de băi în liniştirea copiilor ner¬voşi şi bolnavilor de tuse convulsivă. 

De asemenea, ceaiul din flori de tei, la care se adaugă bicarbonat de sodiu, este utilizat sub formă de gargară în inflamaţii ale amigdalelor. Ceaiul de tei mai este indicat pentru combaterea cearcă¬nelor, ţinându-se pe ochi timp de 10-15 minute. Preparare şi administrare. Intern — se utilizează sub formă de infuzie: o linguriţă de flori la 200 ml apă clocotită; se beau 2-3 ceaiuri pe zi îndulcite cu miere de albine sau cu zahăr. Extern, pentru gargară, infuzie din 20 g (circa 4 linguri) de flori la 200 ml apă clocotită, la care se adaugă 5 g (o jumătate linguriţă) de bicarbonat de sodiu. In amigdalite, gargara se face cu ceaiul cald. Pentru băi: infuzie din 500 g produs uscat la 3 litri apă clocotită; după strecurare, lichidul rezultat se amestecă cu apa din cadă care trebuie să aibă temperatura de 37°C. Se stă în cadă 15-20 minute. Zone de creştere. Teiul roşu este cel mai răspândit în ţara noastră. Creşte bine pe solurile brune sau brun-roşcate, cu textură nisipo-lutoasă până la lutoasă; este o specie de semi- umbră. Altitudinal se întâlneşte în zona de deal la 500-600 m, de preferinţă fie în amestecuri, fie în arborete pure, mai rar în păduri din câmpie şi montane. Creşte frecvent mai ales în judeţele Arad, Caraş-Severin, Maramureş, Timiş, Argeş, Prahova, Bacău, Neamţ şi Suceava. Teiul alb are pretenţii mai ridicate faţă de temperatură. Este destul de rezistent la secetă. Vegetează bine pe soluri fertile revene. Altitudinal se cantonează cel mai jos dintre toate speciile de tei, în pădurile de câmpie, cu deosebire în sudul şi estul ţării. În Dobrogea, în pădurile de la poalele munţilor Măcinului, devine specia invadantă. Răspândirea cea mai mare o are în judeţele: Tulcea, Vaslui, Iaşi şi Buzău; se mai întâl¬neşte frecvent şi în Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara, Sălaj, Sibiu, Timiş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Argeş, Ilfov, precum şi în N-E ţării. Teiul cu frunza mare este mai rar, mai pretenţios faţă de căldură şi lumină. Se întâlneşte în limita dintre câmpie şi deal, pe soluri fertile, uşoare, evitând pe cele compacte sau inundabile. Toate speciile se cultivă — dat fiind portul lor frumos şi mai ales mirosul plăcut din timpul înfloririi datorat unor glande nectarifere din floare —şi în localităţi, pe marginea şoselelor, în parcuri, grădini şi curţi. Recoltare. Florile de Tilia platyphyllos (Tei cu frunza mare) şi Tilia corelata (Tei pucios) formează împreună produsul Flores Tiliae officinalis şi se culeg — primele la înce¬putul lui iunie, celelalte după circa două săptămîni, la înce¬putul înfloririi, când o parte din flori sunt încă în boboc. Florile de Tilia tomentosa se culeg, cel mai tîrziu, la înce¬putul lui iulie, cu sau fără bractee, fără a se amesteca cu cele ale celorlalte două specii. Recoltarea se face numai pe timp frumos, la un interval de 1-2 zile după ultima ploaie, folosindu-se foarfeci de pomi cu coada lungă. Se recoltează floare cu floare sau vârfuri mici de crenguţe, fără să se afecteze ramurile mari. Uscarea se face la umbră, în strat subţire, în încăperi sau poduri cu curent puternic. Se evită uscarea lentă întrucât produsul se brunifică uşor.