Unguraşul -Marrubium vulgare L. (fam. Labiatae)

Unguraşul — Marrubium vulgare L. (fam. Labiatae) Planta este cunoscută şi sub denumirile: bălţătură, ătuş- nică sălbatică, veronic. în scopuri medicinale se foloseşte planta. 

Asemănări-deosebiri. Se deosebeşte de specia Marrubium peregrinam I. (cătuşnică sălbatică, gutniţă) prin următoarele: — forma frunzelor la Marrubium peregrinum (a) este oval-lanceolată, cu peţiol scurt de 0,5-1 cm (la Marrubium vulgare, (b) este aproape rotundă şi cu peţiol lung cît limbul); — florile sunt mai puţine în verticil la Marrubium pere- t:rium, pînă la 10, în timp ce la Marrubium vulgare găsim 20-50; — la Marrubium peregrinum caliciul este cu 5 dinţi erecţi, dintre care unul mai mare, în timp ce la Marrubium vulgare acesta este cu 8-10 răsfrînţi.  In plus, Marrubium peregrinum in stare proaspătă are miros neplăcut, gustul foarte slab amar, fad, acrişor, astringent. Principii active: substanţă amară — marubina sau maru- biina —, acid marubic, tanin, ulei volatil, mucilagii şi substanţe pectice, rezine şi ceruri, acid ursolic, substanţe grase, o saponozidă şi o glicozidă, un alcaloid, colină, vitamina C, săruri minerale. 

Acţiune farmacodinamică. Intern. Tonic amar pentru restabilirea poftei de mîncare (stomahic). Măreşte contracţiile veziculei biliare (colagog). Elimină secreţiile bronhice (expectorant) şi calmează stările de spasm (antispastic). Are acţiune astringentă; este un bun emolient. Sărurile de sodiu şi potasiu ale acidului marubic ii conferă plantei proprietăţi colere- tice, stimulînd secreţia biliară a ficatului. Datorită azotatului de potasiu şi colinei existente în această plantă, extractele obţinute au efecte pozitive în aritmia cardiacă (reglează ritmul cardiac). Ca febrifug (scade temperatura corpului), în special la persoanele care prezintă intoleranţă la chinină. Extern are acţiune cicatrizantă. Utilizări terapeutice. Intern se administrează in anorexie (lipsa poftei de mîncare) şi ca tonic amar pentru resta¬bilirea poftei de mîncare, eoiagog şi coleretic, în bolile de fi¬cat, prin creşterea secreţiei biliare şi a contracţiei veziculei biliare, ajută la decongestionarea ficatului. Contribuie la elimi¬narea secreţiilor bronhice, calmînd stările de spasm în tuşea convulsivă şi astm. Este utilizată în aritmia cardiacă întrucît reglează ritmul cardiac. Extern se utilizează sub formă de infuzie în unele boli de piele, cicatrizarea rănilor şi ulceraţii vechi. 

Preparare şi administrare. O linguriţă de plantă mărunţii a la 200 ml apă clocotită; se beau 3ceaiuri pe zi, pe stomacul gol. întrucit planta este foarte amară, se recomandă o infuzie mai concentrată: 2 linguri la o ceaşcă de apă clocotită; ic ia cîte o lingură, cu o jumătate de oră înaintea meselor principale. Extern, sub formă de infuzie: 3 linguriţe de plantă mărunţită la 200 ml apă clocotită; se utilizează sub formă de cum prese. Zone de creştere. Planta este adaptată la condiţii aride; o rezistentă la secetă, vegetează în condiţii de lumină direc¬tă. Suportă solurile bătătorite. Este răspîndită în întreaga ţară, pe marginea drumurilor, pe terenuri necultivate, p㬺uni degradate şi aride. Creşte abundent în zona stepică; judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ilfov, Ialomiţa, Brăila, în Dobrogea şi în judeţele Galaţi, Vaslui, Iaşi şi Botoşani. Recoltare. Partea aeriană a plantei se recoltează în perioada iunie-septembrie, cînd planta este înflorită. Recoltarea se face fie prin tăierea vîrfurilor tulpinale ale plantelor izolate, fie prin cosire, îndepărtîndu-se părţile groase lignificate ale tulpinii. Produsul recoltat se usucă la umbră, în strat subţire, în locuri aerate.

Schinelul — Cnicus benedictus L. (fam. Compositae)

Schinelul — Cnicus benedictus L. (fam. Compositae) În scopuri medicinale se foloseşte planta. Principii active: principii amare (sescviterpene de tip germacranolid): enicina, benedictina, artemisiifolina şi salonitenolidul. Mai conţine acizi graşi, fitosteroli şi glicozidele lor; mucilagii, taninuri, acizi rezinici, acid nicolinic şi amida acidului nicolinic, afla amircnol, acetat de alfa amirenol, acetat de multiflorenol, alcool cerilic, vitamina B i, un prin­cipiu antibiotic, săruri de potasiu, magneziu şi calciu etc.

 Acţiune farmacodinamică. Intern: Stimulează secreţiile gastrice. E tonic, amar, eupeptic utilizat în dispepsii. Datorită principiilor amare enicina şi benedictina, pro­duce o secreţie înceată, dar de lungă durată a sucului gas­tric, mărind pofta de mâncare. Este depurativ şi febrifug. Extern: antiseptic, trofic şi cicatrizant.. Utilizări terapeutice. Intern: în anorexie şi hipoaciditate gastrică, în tulburări digestive şi stări inflamatorii ale sto­macului, ca şi în bolile de ficat şi ale căilor respiratorii. Extern se foloseşte sub formă de prişniţe sau băi în arsuri (cicatrizant şi antiseptic), degeraturi sau diferite ulceraţii ale pielii.

 Notă. Datorită gustului amar se întrebuinţează în industria lichiorurilor. 

Preparare şi administrare. Intern — infuzie: o linguriţă plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită; se îndulceşte cu zahăr; se bea fracţionat cu o jumătate de oră înaintea mese­lor principale în decursul unei zile. Tinctura se prepară prin macerarea a 20 g plantă în 100 g alcool de 70°, timp de 7—8 zile. Se iau 40-50 picături, în pu­ţină apă sau vin, cu o jumătate de oră înainte de masă. Extern: infuzie. Cataplasme: 3 linguriţe plantă la 250 ml apă clocotită. Băi: 100 g produs uscat la 3 litri de apă clocotită; după 25-30 minute se strecoară şi lichidul rezultat se amestecă cu apa din cadă care trebuie să aibă temperatura de 37°C. Se lasă 15-20 minute. Sub formă de prişniţe sau băi se foloseşte în arsuri, dege­raturi şi diferite ulceraţii ale pielii. Zone de creştere. Se dezvoltă pe soluri diferite, mai ales pe cele umede şi cu un conţinut ridicat de calciu. Sub formă cultivată se întâlneşte în sudul judeţelor Pra­hova şi Buzău, ca şi în judeţul Ilfov. Recoltare. Este indicat ca recoltarea să se facă numai pe vreme frumoasă după ce s-a ridicat roua, cu secera sau coasa, de la înălţimea de 8-10 cm deasupra solului. Spre deosebire de numeroase plante medicinale si aro­matice Cnicus benedictus L. nu suportă uscarea la soare. O expunere mai mare de 2-3 ore la soare după recoltare, decolorează, deci depreciază grav produsul. Uscarea se face numai la umbră.

Ghinţura -Gentiana lutea L. Gentiana punctata L., Gentiana asclepiadea L (fam. Gcntianaceae)

Ghinţura -Gentiana lutea L. Gentiana punctata L., Gentiana asclepiadea L (fam. Gcntianaceae)

Mai este cunoscută şi sub denumirile: enţură, dinţură, intură, ochincea, lumânărica pământului, beşicuţă, doi fraţi, lumânărică, lumânărica albastră, tăietură. În scopuri medici­nale se foloseşte rădăcina.

Asemănări—deosebiri. Neînflorită se poate confunda cu Veratrum album L. (stirigoaie) care are frunze alterne (câte una la nod) şi păroase în timp ce la Gentiana lutca L. frunzele sunt ovale, câte două la nod (opuse), cele superioare fără codiţă (sesile).

Principii active: heterozizi cu structură lactonică între care: genţiopicrozidul sau genţiopicrina, genţiamarina, genţiacaulina, izogentizina, un alcaloid -genţianina, substanţe de natură glucidică -genţianoza şi genţiobioza; substanţe colorante: gentizina şi genţina; tanoizi, lipide, steroli, substanţe minerale.

Acţiune farmacodinamică. Colagog şi coleretic (datorită licterozidelor amare stimulează secreţiile gastrice, creşte apetitul, măreşte secreţia biliară); tonic amar, antitermic, antihelmintic.

Utilizări terapeutice. Intern se foloseşte în anorexie, convalescenţă, diskinezii biliare, helmintiază.

Preparare şi administrare. Intern, preparat ca decoct -o linguriţă de plantă mărunţită la 500 ml apă rece; se fierbe 15 minute; se bea fracţionat în trei reprize, înaintea meselor principale. Pentru decoctul antihelmintic, cantitatea de plantă va fi de o linguriţă şi jumătate; se bea pe nemâncate în două etape, la interval de o oră.

Macerat-tinctură: 20 g rădăcină la 100 g alcool de 70° timp de 8 zile. Se iau 10-15 picături în apă, cu o jumătate de oră înaintea meselor. Măreşte pofta de mîncare. Se dă în special la copii.

Vinul se prepară astfel: se iau 30 g (circa 3 linguri) rădă­cină mărunţită şi se amestecă cu 60 g alcool de 70° (circa 5-6 linguri) până se umezeşte uniform. Se lasă într-un vas închis timp de 24 ore, apoi se adaugă un litru de vin şi se macerează 10 zile, agitând din când în când întregul conţinut. Se strecoară şi se filtrează prin hârtie de filtru sau pânză deasă. Se poate adăuga la această cantitate 100-200 g zahăr. Cu o jumătate de oră înaintea fiecărei mese principale se ia câte o lingură de vin de ghinţură.

Preparatele de ghinţură luate înainte de masă măresc pofta de mâncare, după masă, ajută la digestie.

Copiilor care sunt slăbiţi şi nu au poftă de mâncare li se poate da vin sau tinctură. În general, la vârsta de 10-12 ani se recomandă 5-10 picături de tinctură sau o linguriţă de vin înaintea meselor principale. Pentru copii este totuşi preferabil siropul de ghinţură, câte 3-4 linguriţe pe zi.

Siropul se prepară astfel: 10 g rădăcină se opăresc cu 150 ml apă; după 6 ore se strecoară şi se stoarce; lichidului i se adaugă 230 g zahăr, apoi se fierbe şi se filtrează.

Zone de creştere. De la câmpie şi până în zona subalpină, în fineţe şi poieni umede, tufărişuri, marginea pădurilor, mai abundentă spre zona de deal. Mult răspândită în judeţele: Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Argeş, Dîmboviţa, Prahova, Suceava şi Vrancea.

Recoltare. Se face numai de la plante bine dezvoltate, bătrâne, începând de la sfârşitul lunii august până în noiembrie, când conţinutul în principii active este maxim. Rizomii cu rădăcinile se dezgroapă cu casmaua sau sapa.