Traista ciobanului — Capsella bursa pastoris L.

Traista ciobanului — Capsella bursa pastoris L. Medik. (fam. Cruciferae) Planta mai este cunoscută sub denumirile: tăşculiţă, buruiană de friguri, pastele calului, punguţa popii, punguliţă, punguliţa păstorului. În scopuri medicinale este folosită planta. Principii active: alcaloizi, tiramină, colină, acetilcolină, substanţe tanante, rezine, cliozmină care se scindează în diezmetină şi rutinozidă, glucozide, derivaţi fenolici (hisopina), cantităţi mari de oxid de potasiu, acid protocatehic etc. 

Acţiune farmacodinamică. Intern are acţiune astringentă, vasodilatatoare coronariană, hemostatică, uterotonică, analgetică, reglează tensiunea arterială. Utilizări terapeutice. Intern, se foloseşte, datorită acţiunii hemostatice şi uterotonice, în hemoragii uterine, reglând fluxul menstrual şi calmând durerile abdominale cauzate de dismenoree. Pentru proprietăţile sale astringente (taninurilor), planta este utilizată în diaree, efectul fiind mărit prin amestec cu coada calului. Întrucât are proprietatea de a restabili presiunea sângelui atât în tensiunea scăzută, cât şi în cea ridicată, planta este recomandată în hipertensiune arterială, în ateroscleroză, boli de rinichi, ca şi în angină pectorală (dilată vasele coronare). 

Ceaiul din tulpinile florifere se ia contra frigurilor, după cum arată şi denumirea populară a acestei plante (buruiană de friguri) din unele zone ale ţării. Preparare şi administrare. Intern se foloseşte sub formă de infuzie: o linguriţă de plantă mărunţită la 200 ml apă clocotită; se beau 2-3 ceaiuri pe zi îndulcite cu miere de albine sau zahăr. Pentru reglarea ciclului menstrual se recomandă infuzia din 10 g plantă mărunţită la 200 ml apă clocotită; se iau 4-5 linguri pe zi îndulcite cu miere de albine sau cu zahăr; 

Tratamentul începe cu 10 zile înaintea apariţiei ciclului menstrual. Altă formulă utilizată în hemoragii uterine şi dismenoree este infuzia din 3 linguriţe de plantă mărunţită la 200 ml apă clocotită; se iau zilnic câte 6-8 linguriţe, cu 6 zile înainte de apariţia ciclului menstrual. Pentru diaree se face un amestec de părţi egale din traista ciobanului şi coada calului. Din acest amestec se macerează 2 linguriţe cu 2 pahare de apă rece, timp de 8 ore, apoi se strecoară; peste plantele rămase în vas se pune un pahar cu apă clocotită şi se lasă 10-15 minute, apoi se strecoară; se amestecă ambele lichide şi se bea câte o jumătate de pahar pe zi, alternând cu o zi pauză. Zone de creştere. Este una din speciile de plante cele mai răspândite. Creşte în locuri însorite sau semiumbrite, pe soluri aride până la foarte umede; suportă chiar şi locuri intens bătătorite. În locurile bătătorite şi aride, plantele cresc mici, neramificate, cu frunzele rozetei subţiri şi sectate puternic, în locurile umede, cresc plante înalte, ramificate, cu frunze banale, groase şi întregi. Creşte pornind din zona de câmpie până în păşunile din etajul subalpin, adesea în masă, prin livezi, în culturi, pe marginea drumurilor, pe lângă ziduri, în toată ţara. Recoltare. Se recoltează întreaga parte aeriană, de pre¬ferinţă în lunile aprilie-mai, când fructificaţiile sunt mai rare. Plantele pot fi smulse după care se vor îndepărta rădăcinile sau cosite, dacă se găsesc în masă; în ultimul caz se obţine un produs mai slab, fără rozeta bazală. Uscarea se face la umbră.

Plămânărica - Pulmonaria officinalis L. (fam. Boraginaceae )

Plămânărica - Pulmonaria officinalis L. (fam. Boraginaceae ) Alte denumiri cunoscute: cuscrior, mierea ursului şi su¬doare. În scopuri medicinale se folosesc frunzele. Asemănări-deosebiri. Se poate confunda cu alte două specii ce au următoarele caractere de diferenţiere: • La Pulmonaria montana Lej (b): — frunzele bazale sunt alungite, laceolate, cu baza îngustă (la Pulmonaria officinalis (a) sunt ovale sau eliptice, cu baza trunchiată); — culoarea este verde-deschis (la Pulmonaria officinalis este verde închis); — perii care acoperă frunzele şi tulpinile sunt moi şi catifelaţi (la Pulmonaria officinalis sunt aspri); • La Pulmonaria rubra Schrott: — florile au culoarea constant roşie (la Pulmonaria officinalis culcarea virează de la roşu spre albastru)-; — frunzele bazale sunt alungite, cu baza atenuată (ca la Pufmonaria montana).
 Principii active: saponozide, alantoină, mucilagii, acid salicilic, tanoizi, derivaţi polifenolici, flobafene, polioze care prin hidroliză produc: acid galacturonic, galactoză şi pentoze; acizii: stearic, palmitic şi miristic; fitosterine, săruri minerale bogate în magneziu, rezine, caroten şi cantităţi mari de vitamina C.

Acţiune farmacodinamică. Se foloseşte ca diuretic şi reconstituant datorită aportului de magneziu, vitamina C şi provitamina A. Are proprietăţi emoliente şi antiinflamatoare ca şi antidiareice, analgetice şi cicatrizante. Este un burt expectorant şi antispastic bronhie. Utilizări terapeutice. În bronşite, lariginte, afecţiuni renale, reumatism, diaree, ulcer gastric şi duodenal. Frunzele de plămânărică se folosesc în bolile căilor respiratorii, uşurând expectoraţia şi calmând tusea şi răguşeala. 
 Datorită acţiunii diuretice se întrebuinţează în boli de rinichi şi vezică. Alantoina imprimă plantei însuşirea de a vindeca şi cica¬triza rănile prin stimularea ţesuturilor sănătoase, motiv pentru care se recomandă în ulcerul gastric. Acidul silicic îi conferă plantei proprietăţi remineralizante. Datorită taninului este folosită în diaree. Preparare şi administrare. Intern: infuzie — o lingură de frunte la 250 ml apă clocotită; se beau 2-3 ceaiuri călduţe pe zi, după mesele principale, îndulcite cu miere de albine sau cu zahăr. Zone de creştere. Se găseşte în pădurile de foioase, mergând din zona de câmpie, până în cea de deal şi montană inferi¬oară, în stejărişuri, păduri de amestec şi făgete. Planta este răspândită în Transilvania, Muntenia (jude¬ţele Dâmboviţa şi Ilfov), Moldova (judeţele: Bacău, Neamţ şi Suceava). Recoltare. Se face în funcţie de dezvoltarea plantei: pri¬măvara, începând din martie până în mai, se recoltează frunze¬le de pe tulpinile florifere; cantităţi mai mari se obţin însă vara şi la începutul toamnei din frunzele care apar după înflorire pe lăstarii sterili

Obligeana — Acorus calamus L. (fam. Araceae).

Obligeana -Acorus calamus L. (fam. Araceae). Mai este cunoscută sub denumirile: calm, speribană, speribană tărcată, spetează, spetează pestriţă, spetează tărcată, trestie mirositoare. În scopuri medicinale se folo¬sesc rizomii. Asemănări-deosebiri. Se poate confunda cu Iris pseudocorus L. (Stânjenel de baltă cu flori galbene) şi cu Rumex hydrolapathnm Huds. (Ştevie de baltă), dar numai pentru materia primă, întrucât celelalte caractere sunt diferite, evitându-se astfel confuziile. Diferenţierea se mai poate face după mirosul aromatic caracteristic numai la Acorus calamus L.. (celelalte sunt ino¬dore). Principii active: ulei volatil conţinând azaronă, aldehidă azarilică, alfa pinen, calamol, calamel, camfen, camfor, eugenol etc.; vitamina B1 şi C1, tanin, o substanţă amară-acorina, colină, zaharuri, eugenol, coneol, hidrocarburi, alcooli tritcrpenici, acorelină, dextrină, amidon, rezine, săruri mi¬nerale etc.

 Actiune farmacodinamică. Intern. Are acţiune tonic-amară, eupeptică. Datorită azaronei, are proprietăţi antibacteriene şi insecticide. De asemenea are proprietăţi analgetice şi aromatizante. Datorită principiului amar (acorina) are proprietăţi tonic- aperitive, sedative, analgetice şi se foloseşte ca stimulent al secreţiei gastrice, mărind pofta de mâncare şi în diferite afecţiuni ale stomacului. În caz de balonări abdominale, obligeana uşurează eliminarea gazelor (carminativ) şi calmează colicile. Datorită unui principiu activ numit azarona, obligeana are acţiune tranchilizantă (calmant psihic). Utilizări terapeutice. Intern: în anorexie, colici abdominale. Balonări abdominale, tulburări neurovegetative cu anxietate (nelinişte). N o t ă. În industria alimentară, obligeana se foloseşte ca aromatizant al lichiorurilor. Se mai utilizează în parfumerie. Preparare şi administrare. Intern, sub formă de infuzie: 15 g rizomi la 200 ml apă clocotită: se iau 3-4 linguri pe zi, câte una înaintea fiecărei mese. Tinctură — prin macerarea, timp de 8 zile, a 20 g rădă¬cină mărunţită în 100 g alcool de 70 grade . Se pot lua de 2 ori pe zi câte 20 picături înaintea meselor principale. Pentru stimularea poftei de mâncare, din obligeană se poate prepara o băutură tonică prin macerarea a 100 g ră¬dăcină mărunţită cu 1 litru de vin negru, timp de 8 zile. După trecerea acestui timp, lichidul se strecoară şi îndulceşte cu zahăr după gust (circa 100-200 g zahăr). Se bea câte un pă¬hărel înaintea meselor principale. Zone de creştere. Vegetează la marginea bălţilor şi apelor curgătoare, în locuri mlăştinoase, în general acolo unde nive¬lul apei nu e prea mare şi aceasta se retrage periodic. Planta se găseşte în masă în judeţele: Timiş (Satchinez, Cenei, Bogda, Beresgău, Bonloc), Bihor, (Suntandrei), Caraş-Severin (Pojejena). Se mai întâlneşte în judeţele: Alba, Cluj, Sibiu, Mehedinţi, ca şi în nordul Moldovei (judeţele: Botoşani, Suceava si Iaşi). Recoltare. Toamna în septembrie-noiembrie şi primăvara în martie-aprilie; se recoltează rizomii cu ajutorul unor greble sau furci (dacă nivelul apei este scăzut).

Coada racului-Potentilla anserina L. (fam. Rosaceae)

Coada racului-Potentilla anserina L. (fam. Rosaceae) Planta mai este cunoscută şi prin denumirile: iarba-gâştelor, scrântitoare, prescură. În scopuri medicinale se foloseşte planta.
 Asemănări-deosebiri. Se poate confunda cu altă specie din genul Potentilla care are tulpini târâtoare şi flori galbene solitare şi anume Potentilla reptans (cinci degete) (a) dar în care frunza, aşa cum o arată şi numele popular, are cinci foliole dispuse palmat (uneori 3). Potentilla anserina L. (b) are numeroase tulpini culcate, inrădăcinate la noduri; partea sub¬terană este formată dintr-un rizom gros, cilindric, cu rădăcini adventive filamentoase. Frunzele sunt alungite până la 20 cm, di¬vizate în 13-21 foliole alungit-ovate, adânc serate, pe faţa inferioară argintiu păroase, dispuse în rozetă şi având la bază stipele mari multifidate. Florile sunt solitare, lung pedunculate, de 18-20 mm diametru, cu 5 petale aurii aproape duble decât sepalele. Principii activi: tanin, substanţe amare, mucilagii, ulei volatil, flavone, săruri minerale etc.

Acţiune farmacodinamică. Astringent, favorizează coagularea sângelui, împiedică formarea calculilor renali, antidiareic, analgetic. Datorită taninului, ca astringent, scade secreţiile mucoaselor, permeabilitatea capilarelor şi a membranelor celulare. Datorită flavonoizilor, are proprietăţi uşor spasmolitice asupra musculaturii netede a intestinului şi uterului, ca şi asupra spasmelor pilorice ale stomacului.
Utilizări terapeutice. Intern. Reglează şi potoleşte durerile în menstruaţiile abundente (hipermenoree). Se mai utili¬zează în: calculoză renală, enterocolită, colici gastrice, diaree, anemie şi convalescenţă. Contraindicaţii: afecţiuni cronice renale şi hepatice. Extern, se foloseşte sub formă de spălaturi locale în leucoree(poală albă). De asemenea în ulceraţii ale pielii şi gingivită, unde pe lângă proprietăţile antiseptice, cicatrizante şi hemostatice are şi o acţiune sedativă. Preparare şi administrare. Intern, se utilizează ca decoct: o linguriţă şi jumătate la 500 ml apă rece; se fierbe 15 mi¬nute; se bea călduţ în trei reprize, după mesele principale, Extern: decoct. Acelaşi mod de preparare cu folosire în spălături vaginale şi gargară. Notă. Nu se bea pe nemâncate, deoarece provoacă iritaţia mucoasei gastro-intestinale. Zone de creştere. Creşte pe lângă garduri şi prin şanţuri. Altitudinal se ridică din zona de câmpie până la 1 300-1 500 m, dar în cantităţi mai mari, în special în zona de deal, în judeţele: Alba, Arad, Bihor, Braşov, Covasna, Harghita, Maramureş, Argeş, Prahova, Neamţ şi Suceava. Recoltare. Perioada optimă de recoltare este în timpul înfloririi, prin rupere cu mâna sau folosind secera ori coasa, întrucât planta creşte în masă.