Cimbrişor (de câmp) — Thymus serpyllum L. (fam. La biatae)

Cimbrişor (de câmp) — Thymus serpyllum L. (fam. La biatae) Plantele mai sunt cunoscute sub denumirile de lămâioară, respectiv sărpunel, schinduf, timian, timişor. În scopuri medicinale se foloseşte planta. Principii active: ulei volatil (cineol, timol, carvacrol), substanţe amare (serpilina), tânin, mucilagii, rezine, zaharuri etc. Acţiune farmacodinamică. Intern: antiseptic intestinal, coleretic — stimulând secreţia biliară a ficatului, colagog —stimulând contracţia veziculei biliare şi evacuarea bilei în intestin, stomahic, antispastic intestinal, expectorant, antispastic al căilor respiratorii, stimulează funcţiile rinichilor, antihelmintic. Extern: antiinfecţios (băi), calmant al sistemu­lui nervos (băi).

Utilizări terapeutice. Intern se administrează în tuse convulsivă, bronşită— datorită uleiului volatil—astm, răguşeală. Având acţiune antiseptică puternică, acţionează asupra ficatului şi rinichilor, ameliorând starea lor de funcţionare. Datorită timolului din uleiul volatil, ceaiul de cimbrişor poate fi folosit la eliminarea viermilor in­testinali. Principiul amar în asociaţie cu ceilalţi componenţi chi­mici din drog dau ceaiului de cimbrişor şi proprietăţi stomahice şi stimulente, care îl fac să fie un bun tonic în cazul anemiilor. Extern: Sub formă de băi în: reumatism, gută, calmant al sistemului nervos, plăgi purulente. In seboree — sub formă de comprese — pentru tenurile grase.
Contraindicaţii: gastrite, enterite, esofagite, insuficienţe pancreatice. Preparare şi administrare. Intern, sub formă de infuzie: 1—2 linguriţe de plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită; se bea în trei reprize în timpul unei zile, de preferinţă îna­intea meselor principale. Mai concentrat: 2—3 linguri de plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită; se iau 3—4 lin­guri pe zi, înaintea meselor principale. Lichidul se bea căl­duţ, de preferinţă îndulcit cu miere de albine. Extern, tot ca infuzie: 100 g plantă, uscată şi mărunţită, se introduce în 3 litri apă clocotită. După 30 minute se strecoară şi se introduce în apa din cadă care trebuie să atingă temperatura de 37°C. Se aşteaptă 15—20 minut înainte de folosire.
 Notă. Nu se supradozează deoarece provoacă tulburări gastro-intestinale, excitaţii nervoase urmate de depresiune. Zone de creştere. În judeţele: Bihor, Ilfov, Prahova, Buzău, Teleorman, Brăila, Bacău, Neamţ şi Galaţi. Recoltare. Plantele verzi se taie cu secera, la o înălţime de 5-7 cm de la pământ, înainte de înflorire. Pentru producerea de seminţe se opresc plante sănătoase, bine dezvoltate şi cu caracterele speciei bine pronunţate. Se recoltează când 70-80% din inflorescenţe ajung la maturitate.

Anasonul — Pimpinella anisum L. (fam. Umbeliiferae)

Anasonul — Pimpinella anisum L. (fam. Umbeliiferae)
Planta mai este cunoscută şi sub denumirea de bădean. În scopuri medicinale se foloseşte fructul. Asemănări-deosebiri. Fructele de anason se pot confunda cu cele de cucută (Conium maculatum L.) care sunt foarte toxice. Diferenţieri. Anasonul este o specie exclusiv de cultură. Cucuta creşte spontan pe locuri necultivate. Fructele de cucută sunt latovoidale, glabre (cele de anason sunt acoperite cu peri aspri) de culoare brună-verzuie, cu diametrul de 3-4 mm. Coastele la fructele de anason sunt liniare în timp ce la fructele de cucută sunt ondulat-crestate. Fructele de anason au gust şi miros plăcut, cele de cucută sunt respingătoare. Principii active: ulei volatil (anetol, aldehidă anisică), lipide, substanţe minerale, protide, zaharuri, amidon, alde­hidă acetică, colină, cetone.

Acţiune farmacodinamică. Stimulează funcţiile pancreatice: antispastic, carminativ. Utilizări, terapeutice. Anorexie; ajută digestia şi contribuie la creşterea apetitului datorită uleiului volatil care are şi acţiune stimulativă şi excită secreţiile pancreatice şi intestinale. În bronşită, ca expectorant. Galactogog: măreşte cantitatea de lapte la femeile care alăptează. Colici intestinale şi stomacale la sugari şi copii — calmant. Carminativ: calmează durerile abdominale şi ajută la eliminarea gazelor din stomac. Diuretic. Antihelmintic: ajută la eliminarea viermilor intestinali. Preparare şi administrare. Intern: infuzie. Pentru eliminarea viermilor intestinali: 10 g fructe la 100 ml apă. Pentru sugari se prepară o infuzie din 5—6 fructe la o căniţă de ceai. Pen­tru adulţi, infuzie dintr-o linguriţă de fructe la 300 ml apă clocotită: după 20 mi­nute se strecoară; se bea fracţionat în trei reprize înaintea meselor principale. Se utilizează scurt timp, anetolul fiind toxic. Contraindicaţii: gastrite, ulcer gastric şi duodenal, enterocolite acute şi cronice. Zone de creştere. Este zonată în cultură în judeţele: Ialo­miţa, Ilfov, Teleorman, Olt (sudul judeţului), Dolj, Timiş, Constanţa, în regiuni cărora le corespunde o altitudine de 100— 200 m şi care coincid cu zonele favorabile sfeclei de zahăr. Recoltare.Timpul cel mai potrivit este atunci când 50-60% din fructele umbelelor centrale devin brune şi tulpinile încep să se îngălbenească. Pentru a se evita scuturarea, recoltarea se face dimineaţa, seara sau chiar noaptea.