Trandafirul — Trandafir de dulceaţă — Rosa centifolia L

Trandafirul — Trandafir de dulceaţă — Rosa centifolia L., Trandafir de lună (Trandafir de Damasc), Rosa Damascena Mill. (fam. Rosaccae) În scopuri medicinale se folosesc petalele. Principii active: ulei volatil format din alcooli triterpenici alifatici şi stearoterpenici, geraniol, nerol, citroneloî. Mai conţin: taninuri, cianidină, derivaţi flavonici (cvercetina), cianozide, zaharuri, ceară, acid galic etc.

 Acţiune farmacodinamică. Intern: antipiretic, antiinflamator, antiseptic, astringent. Extern: dezinfectant şi decongestiv. Utilizări terapeutice. Intern uleiul volatil de trandafir este utilizat în practica farmaceutică ca aromatizant pentru diferite unguente, cerate, creme etc. 

Datorită taninurilor pe care le conţine, cu acţiune astringentă, ceaiul din petale de trandafir se recomandă în diareele cronice. În unele zone ale ţării, ceaiul din petale de trandafir se foloseşte contra răcelii, gripei, năduşelii şi a altor boli de piept. Apa de trandafir, cu apă de pelin, se lua pentru dureri de inimă, iar petalele de trandafir fierte cu pelin, în apă, se foloseau în durerea de pântece şi de şale. Dulceaţa din petale de trandafir se dădea celor bolnavi de piept să se întărească, iar siropul se lua cu siminichie, ca laxativ. Extern se utilizează infuzia din petale uscate, sub formă de comprese pentru ochii obosiţi, în gargare, macerate în miere de albine, în tratamentul afecţiunilor bucale. Petalele de trandafir servesc la prepararea „mierii rozate" cu aplicaţie în unele iritaţii ale gurii la sugar şi copii mici. Din petalele de trandafir se prepară un oţet aromatic care sub formă de fricţiune contribuie la scăderea febrei în răceală.

 Notă. Petalele proaspăt culese servesc la extragerea uleiului de trandafir (uleiului de rose) folosit în industria parfumurilor şi în cosmetică. Preparare şi administrare. Intern, se administrează pentru diareele cronice, infuzia din 2 linguriţe de petale la 200 ml apă clocotită; se beau 2 ceaiuri pe zi. Extern — aceeaşi formulă; se foloseşte pentru comprese şi spălături oculare (nu se îndulceşte). Pentru scăderea febrei în răceală — oţet aromatic: 100 g petale de trandafir se macerează timp de 5 zile cu un amestec de 100 g spirt şi 900 g oţet de vin. După trecerea acestui timp, lichidul se filtrează în sticle curate iar petalele se storc. Zone de creştere. În ţara noastră, creşte numai ca specie de cultură şi necesită terenuri expuse la soare. Specia este zonală mai ales în judeţele Timiş, Ilfov şi Constanţa. Recoltare. Se culeg petalele, cu începere din al treilea an de cultură definitivă. Recoltarea se face după ce s-a ridicat roua şi numai pe timp frumos şi uscat. Adunarea petalelor se face cu mâna, în trăistuţe de pânză. Petalele se culeg fără caliciu, deoarece acesta conţine ulei foarte puţin şi de proasta calitate.

Salcia -Salix alba L., Salix fragilis L., Salix purpurea L. (fam. Salicaceae)

Salcia — Salix alba L., Salix fragilis L., Salix purpurea L. (fam. Salicaceae) Este cunoscută sub numele de răchită albă. În scopuri medicinale se foloseşte coaja.
Principii active. O substanţă de natura glicozidică salicozidă, care, prin hidroliză, se dedublează în glucoză şi saligenină sau alcool salicilic; tanin de natură flavonică- salipurpozidul; derivaţi de natură flavonică sau heterozide. populozidă, Salirepozidă, piceosidă, ceară, rezine, oxalaţi etc.
 Acţiune farmacodinamică. Datorită salicozidei, care prin dedublare în organism dă acid salicilic; are acţiune antipiretică şi analgezică, fiind utilizată ca febrifug şi calmant al durerilor reumatismale. Este astringent, sudorific şi vaso- dilatator cutanat. Extern, are efect cicatrizant şi hemostatic.

 Utilizări terapeutice. Intern este întrebuinţat datorită proprietăţilor antinevralgice în tratamentul nevralgiilor, reumatismului şi gutei. Scade febra. Este folosită mult în răceli. Are proprietăţi sedative, nervine, combate insomnia, erotismul genital şi stările de tristeţe. În unele zone ale ţării, coaja de salcie era folosită sub formă de decoct contra frigurilor (se lua înainte de crize pe nemâncate). Extern: datorită taninului, are proprietăţi cieatrizante, coagulante şi hemostatice, folosindu-se sub formă de băi în ulceraţii ale pielii şi hemoroizi; de asemenea, sub formă de gargară, în afecţiuni ale gâtului şi gurii. Pentru băi şi gargară decoctul se face mai concentrat.
Preparare şi administrare. Intern — decoct: 10 g coajă mărunţită cu 200 ml apă rece, se fierbe 20-30 minute, se iau 3-4 linguri pe zi. Extern — decoct: 15 g coajă mărunţită la 200 ml apă rece. Sub formă de comprese, băi şi băi de şezut.
Notă. Nu se depăşeşte doza prescrisă, deoarece se pot produce intoxicaţii. Zone de creştere. Planta este răspândită mai mult prin lunci şi zăvoaie, având cerinţe mari faţă de umiditatea solului, suportând chiar înmlăştinirea. Se găseşte răspândită în toată ţara, în zonele de luncă şi mlaştină, pe văile râurilor, cu deosebire în zona de câmpie. Recoltare. Perioada optimă pentru recoltare o reprezintă lunile martie-mai, când seva abundentă face ca desprinderea cojii să se facă uşor. La ramurile tinere de 2-3 ani se fac tăieturi circulare cu cuţitul la 10-20 cm, care se unesc printr-o tăietură în lung. La ramurile rupte se poate face cu uşurinţă şi simplu jupuire în fâşii.