Salcia -Salix alba L., Salix fragilis L., Salix purpurea L. (fam. Salicaceae)

Salcia — Salix alba L., Salix fragilis L., Salix purpurea L. (fam. Salicaceae) Este cunoscută sub numele de răchită albă. În scopuri medicinale se foloseşte coaja.
Principii active. O substanţă de natura glicozidică salicozidă, care, prin hidroliză, se dedublează în glucoză şi saligenină sau alcool salicilic; tanin de natură flavonică- salipurpozidul; derivaţi de natură flavonică sau heterozide. populozidă, Salirepozidă, piceosidă, ceară, rezine, oxalaţi etc.
 Acţiune farmacodinamică. Datorită salicozidei, care prin dedublare în organism dă acid salicilic; are acţiune antipiretică şi analgezică, fiind utilizată ca febrifug şi calmant al durerilor reumatismale. Este astringent, sudorific şi vaso- dilatator cutanat. Extern, are efect cicatrizant şi hemostatic.

 Utilizări terapeutice. Intern este întrebuinţat datorită proprietăţilor antinevralgice în tratamentul nevralgiilor, reumatismului şi gutei. Scade febra. Este folosită mult în răceli. Are proprietăţi sedative, nervine, combate insomnia, erotismul genital şi stările de tristeţe. În unele zone ale ţării, coaja de salcie era folosită sub formă de decoct contra frigurilor (se lua înainte de crize pe nemâncate). Extern: datorită taninului, are proprietăţi cieatrizante, coagulante şi hemostatice, folosindu-se sub formă de băi în ulceraţii ale pielii şi hemoroizi; de asemenea, sub formă de gargară, în afecţiuni ale gâtului şi gurii. Pentru băi şi gargară decoctul se face mai concentrat.
Preparare şi administrare. Intern — decoct: 10 g coajă mărunţită cu 200 ml apă rece, se fierbe 20-30 minute, se iau 3-4 linguri pe zi. Extern — decoct: 15 g coajă mărunţită la 200 ml apă rece. Sub formă de comprese, băi şi băi de şezut.
Notă. Nu se depăşeşte doza prescrisă, deoarece se pot produce intoxicaţii. Zone de creştere. Planta este răspândită mai mult prin lunci şi zăvoaie, având cerinţe mari faţă de umiditatea solului, suportând chiar înmlăştinirea. Se găseşte răspândită în toată ţara, în zonele de luncă şi mlaştină, pe văile râurilor, cu deosebire în zona de câmpie. Recoltare. Perioada optimă pentru recoltare o reprezintă lunile martie-mai, când seva abundentă face ca desprinderea cojii să se facă uşor. La ramurile tinere de 2-3 ani se fac tăieturi circulare cu cuţitul la 10-20 cm, care se unesc printr-o tăietură în lung. La ramurile rupte se poate face cu uşurinţă şi simplu jupuire în fâşii.