Tătăneasa — Symphytum officinale L. (fam. Boraginaceae)

Tătăneasa — Symphytum officinale L. (fam. Boraginaceae) Planta este cunoscută şi sub denumirile: iarba lui Tatin, iarbă băloasă. În scopuri medicinale se foloseşte rădăcina. Principii active: ulei volatil, alantoină, mucilagii, sub¬stanţe de natură glicozidică; consolidină şi consolicină, tanin, colină, asparagină, gumirezine, zaharuri, amidon, cantităţi mici de alcaloizi — simfitocinoglosină, coniferină, substanţe minerale etc. Acţiune farmacodinamică: Intern, datorită alantoinei, principiul activ de bază, rădăcinile de tătăneasă au acţiune antiinflamatoare si hemostatică.

De asemenea este folosită ca astringent — antidiareică şi antidizenterică. Are proprietăţi emoliente şi expectorante. Este un bun cicatrizant şi hemostatic. I s-au recunoscut de asemenea proprietăţi antimilotice. Extern are efect decongestiv, astringent şi cicatrizant. Utilizări terapeutice. Intern, datorită proprietăţilor emoliente şi expectorante, rădăcina de tătăneasă este utilizată în afecţiuni respiratorii, bronşite şi tuse. Această proprietate este mărită dacă este folosită împreună cu alte plante ca: pătlagină, tei, nalbă. Datorită proprietăţilor hemostatice, calmante şi cicatrizante, tătăneasa este folosită în tratamentul plăgilor, scrântiturilor şi fracturilor, ca şi în ulcerul stomacal şi diaree (acţiunea astringentă a tarinului). Pentru aceleaşi proprietăţi este utilizată ca antidizenteric.

Acţiunea antimitotică a alantoinei face ca rădăcina de tătăneasă să fie utilizată cu rezultate bune în oprirea dezvoltării tumorilor. Extern. În medicina populară, tătăneasa a fost conside¬rată ca fiind una din cele mai importante plante medicinale. Aproape peste tot se folosea, în legături, pentru vindecarea scrântiturilor şi fracturilor. În unele zone ale ţării, pentru fracturi de mâini şi picioare, rădăcina se spăla, se tăia în bucăţele mici, se punea într-o oală cu apă şi se fierbea până scădea la jumătate. Apoi, se amesteca cu făină de orz, se întindea pe o petică, care să cuprindă toată fractura, se stropea cu spirt şi se lega, după ce se îndreptau oasele la loc. Se înfăşură apoi cu cârpe curate, peste care se puneau lopăţelele de lemn, care fixau mâna sau piciorul rupt. Legătura se ţinea 48 de ore, udându-se cu spirt. Se schimba până se vindeca fractura. Sub formă de prişniţe şi băi este frecvent utilizată ca cicatrizant şi decongestiv în arsuri, inflamaţii ale încheietu¬rilor, hemoroizi şi ulcere varicoase. Cataplasmele cu decoct de tătăneasă reduc temperatura locală, atenuează durerile şi fac să dea înapoi procesele inflamatorii. Asociată cu alte plante ce conţin azulen, ca: muşeţel, coada şoricelului şi pelin, se poate folosi sub formă de gargară în abcesele dentare şi alte inflamaţii bucale. 

Preparare şi administrare. Intern — sub formă de decoct: o linguriţă de rădăcină mărunţită la 250 ml apă rece; se fierbe 20-30 minute; se beau 2-3 ceaiuri pe zi. Extern, decoct, cantitatea de rădăcină se dublează: se utilizează sub formă de comprese, băi, băi de şezut şi clisme. Zone de creştere. Planta creşte pe locuri deschise. Vegetează mai ales pe soluri grele, argiloase, cu apă stagnantă. Se întâlneşte de la câmpie până în zona montană inferioară, în buruienişurile de pe marginea apelor, prin şanţuri, în locuri băltite, zăvoaie, lunci, în întreaga ţară; apare uneori ca buruiană de culturi. Recoltare. Rădăcina se recoltează primăvara din martie până la începutul lui mai sau toamna de la sfârşitul lui sep¬tembrie până la primele îngheţuri. Recoltarea se face cu sapa sau cazmaua.