Urzica -Urtica dioica L. (fam. Urticaceae)

Urzica -Urtica dioica L. (fam. Urticaceae). In scopuri medicinale se folosesc frunzele. Principii active: substanţe de natură proteică, avînd un mare număr de aminoacizi, substanţe de natură glucidică, umine, steroli, cetone printre care metiJheptenona şi aceto- fenona, ulei volatil, substanţe grase, sitosteroH, acid formic, şi acetic, provitamina A, vitaminele C, BJ2 şi K, acid pan- totenic, acid folie, clorofilă, protoporfirină, coproporfirină, beta caroten, săruri de calciu, magneziu, fier, siliciu, fosfaţi etc. Substanţele vezicante sunt: acidul formic, o enzimă şi o toxalbumină; prin uscare, ele se distrug, iar proprietatea vezicantă a urzicii dispare. 

Acţiune farmacodinamică. Creşte diureza (diuretic); are acţiune hemostatică, trofică emolientă şi expectorantă; activează circulaţia sîngeliu cu eliberare de histamme; elimină acidul uric; este astringentă şi antiseptică; antimicro- biană şi antidiareică; vitaminizantă şi hipoglicemiantă; acţiune d epuraţi vă şi galactogogă. Extern: stimulează refacerea ţesuturilor: are acţiune cicatrizantă- Utilizări terapeutice. Intern, sub formă de ceai, influenţează în bine bronşitele, iar în stări de avitaminoză (anemia de primăvară), o cură de urzici aduce o înviorare a întregului organism. 

Datorită substanţelor proteice şi vitaminelor este folosită ca aliment. !n unele zone ale ţării, ceaiul din frunze şi vîrfuri flori- fere, îndulcit cu miere de albine sau zahăr, se folosea contra tusei, năduşelii şi durerilor de piept. Decoctul din rădăcini şi frunze se lua la fuse cu sînge, liidropizie (reţinerea apei în ţesuturi) şi hemoragii. Decoctul frunzelor se lua de asemenea pentru greutate la inimă şi leşin. Sub formă de ceai, eu acţiune diuretică, frunzele de urzică sunt folosite în bolile de rinichi, dizolvînd nisipul din acest organ (calculoză renală) şi influenţînd favorabil combaterea reumatismului şi gutei, prin eliminarea clorurilor şi acidului uric.

 Datorită vitaminei K pe care o conţine, ceaiul de frunze de urzică are însuşirea de a opri hemoragiile, motiv pentru care se recomandă în menstruaţii abundente (hipermenoree) şi neregulate, hemoragii uterine după naştere etc. In diaree şi dizenterie are rolul de a micşora flora miero- biană care a provoca! afecţiunea, ducînd acţiunea pînă la vindecare. în diabetul zaharat, ceaiul de urzică în amestec cu frunze de dud, nuc şi teci de fasole, face să scadă zahărul din sînge. Prin diureza pe care o produce, contribuie la reducerea apei acumulate în ţesuturi. Ceaiul din frunze de urzică mai este utilizat în obezitate, anemie (datorită fierului ce-1 conţine) şi reumatism. Extern se recomandă în tratamentul hemoroizilor he- jnoragici-, a rănilor greu vindecabile, a ulcerului varicos şi în supuraţii. Iu vechime, bolnavii de reumatism erau bătuţi cu urzică pal recoltată, care le producea o activare a circulaţiei itiip lui cu eliberare de histamină. Sub formă de băi, frunzele şi rădăcina de urzică, impre- i nă cu rădăcina de brusture, se folosesc pentru întărirea uidacinii părului, combaterea seboreei si a măfreţei. Frunzele de urzică, asociate cu alto plante, mai sint fo- Imile în vaginită atrofieă. Preparare şi administrare. Intern se utilizează sub formă il< ceai dintr-o lingură de frunze la 250 ml apă clocotită; se beau 3 ceaiuri pe zi. Extern: 20 g frunze la 200 ml apă clocotită: se utilizea¬ză sub formă de băi şi comprese. In hemoroizi cu hemoragii se foloseşte infuzia din 20 g frunze de urzică, 20 g flori de coada şoricelului, 60 g coajă de cruşîn; din acest amestec se ia o lingură şi se opăreşte cu .' pahare apă clocotită; după 10 minute se strecoară; se bea IIe un pahar pînă la un pahar şi jumătate la culcare. Acest < eai ajută la tonificarea stomacului.

 Zone de creştere. Creşte pe lingă case, garduri, magazii, In locuri gunoite (in special de pe lingă stîne) cu mult azot, pe malul apelor şi în tăieturi de pădure. Se întîlneşte în întreaga ţară din zona de cîmpie pînă în zona alpină. Recoltarea frunzelor se face în lunile mai-iunie (Folium l'iticae) fie prin strujirea direct de pe plantă a acestora cu mina înfăşurată într-o mănuşă groasă sau cîrpă, pentru a te evita urticarea, fie prin cosirea părţii aeriene şi strujirea ulterioară, dar înainte de a se produce ofilirea plantei. După iei oltare, frunzele nu se vor ţine presate sau înghesuite în- trucît se încing şi se 5negresc. Uscarea se va face în strat subţire, la umbră, deoarece lumina le decolorează.