Se afișează postările cu eticheta antihelmintic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta antihelmintic. Afișați toate postările

Săpunariţa - Saponaria officinalis L. (fam. Caryophyllaceae)

marți, 27 august 2013

Săpunariţa — Saponaria officinalis L. (fam. Caryophyllaceae) Planta mai este cunoscută sub denumirile: odogaci, ciulin roşu, săpunul calului, asudul calului, floarea călugărului, floare de săpun, flori albe, săpunul popii. În scopuri medicinale se foloseşte rădăcina. Principii active: saponozide triterpenice denumite global saporubină sau acid saporubinic. Prin hidroliză saponinelor se obţine un amestec de sapogenoli dintre care cel mai impor¬tant se numeşte gipsogenol. Compuşii denumiţi saponozida A,B,C, D sunt glicozide ale gipsogenolului şi diferă între ele, prin catena glucidică. O altă saponozidă izolată din acest produs şi care a fost caracterizată este saponarozida, xilozida acidului gipsogenic. Mai conţine oze, gume şi lactozină, o holozidă care pune în libertate, prin hidroliză, galactoza.
 Acţiune farmacodinamică. Intern. Datorită saponozidelor de natură triterpenică are o acţiune puternic iritantă asupra ţesuturilor, diminuează tensiunea superficială, modifică permeabilitatea membranei celulare şi măreşte secreţiile lichide. Măreşte secreţiile biliare şi alte secreţii digestive. În cantităţi bine dozate, sub formă de infuzie, extract fluid, tinctură sau sirop, are proprietăţi expectorante. Are activităţi colagoge, diuretice şi antihelmintice; elimină toxinele, din organism. Extern: antihelmintic şi cicatrizant. 
Utilizări terapeutice. Intern: în bronşite, oxiurază, diskinezii biliare. Extern, sub formă de fiertură, contribuie, prin spălături, la vindecarea plăgilor, eczemelor, furunculelor. Sub formă de băi, ajută la distrugerea oxiurilor. 
Notă. În mod curent, aceste rădăcini se întrebuinţează la prepararea alviţei şi halvalei, precum şi în curăţatul hainelor. 
Preparare şi administrare. Intern — macerare: o linguriţă la 200 ml apă rece, se lasă 8 ore; se bea fracţionat în decursul unei zile. Extern, decoct — 2 linguriţe la 250 ml apă rece; se fierbe 30 minute. Se iau 4-5 linguri pe zi. Pentru oxiuri se fac băi de şezut şi clisme. N o t ă. Nu se supradozează fiind toxică: rădăcina de săpunariţă se utilizează mărunţită (tăiată în bucăţele mici), nu se pulverizează fiind iritantă pentru mucoasa nazală. Popular, acestei pulberi i se spune praf de strănutat. Zone de creştere. Se întâlneşte în locuri nisipoase însorite, pe marginea râurilor, a drumurilor, a gardurilor, în zona de şes şi de deal, mai ales în partea de vest a ţării (judeţele: Arad, Bihor, Satu Mare, Caraş-Severin), Dobrogea (judeţul Tulcea — în Deltă), Muntenia (judeţele: Ilfov, Dâmboviţa, Prahova). În culturi: judeţele Dolj, Ialomiţa şi Teleorman, precum şi în judeţele: Arad, Bihor, Constanţa, Prahova, Suceava şi Tulcea. Recoltare. Rizomii cu rădăcini se pot recolta cu cazmaua în lunile aprilie şi mai, înainte de înflorire, când conţinutul în saponine este maxim, după care conţinutul în saponine scade până în luna noiembrie când începe din nou să crească. Rizomii cu rădăcinile se spală într-un curent de apă, se zvântă, se curăţă de resturile părţilor aeriene, se taie în bucăţi de 5-10 cm lungime, iar cele prea groase se despică. Uscarea se face la soare sau în locuri bine aerisite.

Iarba mare -Inula helenium L. (fam. Compositae)

duminică, 25 august 2013

Iarba mare -Inula helenium L. (fam. Compositae) Planta mai este cunoscută sub denumirile: oman, ochiul boului, lacrimile Elenei. În scopuri medicinale se foloseşte rădăcina. Asemănări—deosebiri. Se aseamănă cu Telekia speciosa Baumg (Lăptucul oii), (b) care la baza frunzelor este cordată; la Inula helenium L. (a), frunzele inferioare sunt ate¬nuate în peţiol. La Telekia speciosa involucrul are foliole late, uneori recurbate, aspre, dure în timp ce la Inula helenium sunt moi. De asemenea, la Telekia speciosa florile şi fructele sunt lipsite de papus, fructele având la vârf doar o coronulă, la Inula helenium papusul este de 2 ori mai lung decât achena. Când este folosită ca materie primă există pericolul grav de a fi confundată cu rădăcinile de Radix Belladonnae (Mătrăgună). Diferenţierea este dată de mirosul neplăcut al rădăcinilor de Mătrăgună care, examinate în secţiune la lupă, prezintă o linie circulară mai închisă la culoare (cambiul), în timp ce la Inula helenium secţiunea prezintă punctuaţii brune răspândite pe toată suprafaţa secţiunii. La nevoie se poate apela la un laborator de specialitate.
 Principii active: polimeri ai levulozei (inulină); ulei volatil, derivaţi sescviterpenifci: alantolactone (helenină) substanţe antibiotice (fitoncide), fridelină şi stigmasterinii, acetal de damaradienil etc.
Acţiune farmacodinamică: Datorită alantolactonelor (helenină) şi a uleiului volatil modifică secreţiile bronhice are acţiune antibiotică în special pe bacilul Koch; aceloraşi principii active i se datoresc şi proprietăţile antihelmintice şi diuretice. Este coleretic şi colagog. Ca diuretic favorizează eliminarea apei, dar şi a azotaţilor şi clorurilor. Are proprietăţi antiinflamatorii în congestii hepatice, în colecistite, li¬tiază biliară şi renală, în artrite, oligurie etc. Utilizări terapeutice. în reumatism, gută, diskinezii biliare, astm, tuse convulsivă, bronşită, helmintiază (oxiurozii, ascaridoză), calculoză (litiază biliară şi renală) şi sedativ al sistemului nervos. Extern se administrează în mâncărimi şi ulceraţii purulente. Preparare şi administrare. Intern se utilizează sub formă de decoct -20 g la 200 ml apă rece; se fierbe 15-20 minute; se iau 3-4 linguri pe zi. Extern, tot sub formă de decoct, în aceleaşi cantităţi; se foloseşte sub formă de comprese. Zone de creştere. În zona de deal şi de munte (zona in¬ferioară), la margini de păduri, prin fâneţe umede, de-a lun¬gul pâraielor. Se întâlneşte în toate judeţele Transilvaniei, Moldovei (cu excepţia judeţului Galaţi) şi Dobrogei, în Ol¬tenia (judeţele: Mehedinţi şi Vâlcea) şi Muntenia (judeţele: Argeş, Buzău, Dîmboviţa, Ilfov şi Prahova). Recoltare. Se face de la sfârşitul lunii septembrie şi până în noiembrie, perioadă în care produsul are cel mai mare conţinut în substanţe active. Recoltarea se face cu cazmaua urmărindu-se sa se scoată şi toate rădăcinile groase.

Ghinţura -Gentiana lutea L. Gentiana punctata L., Gentiana asclepiadea L (fam. Gcntianaceae)

Ghinţura -Gentiana lutea L. Gentiana punctata L., Gentiana asclepiadea L (fam. Gcntianaceae)
Mai este cunoscută şi sub denumirile: enţură, dinţură, intură, ochincea, lumânărica pământului, beşicuţă, doi fraţi, lumânărică, lumânărica albastră, tăietură. În scopuri medici­nale se foloseşte rădăcina.


Asemănări—deosebiri. Neînflorită se poate confunda cu Veratrum album L. (stirigoaie) care are frunze alterne (câte una la nod) şi păroase în timp ce la Gentiana lutca L. frunzele sunt ovale, câte două la nod (opuse), cele superioare fără codiţă (sesile).
Principii active: heterozizi cu structură lactonică între care: genţiopicrozidul sau genţiopicrina, genţiamarina, genţiacaulina, izogentizina, un alcaloid -genţianina, substanţe de natură glucidică -genţianoza şi genţiobioza; substanţe colorante: gentizina şi genţina; tanoizi, lipide, steroli, substanţe minerale.
Acţiune farmacodinamică. Colagog şi coleretic (datorită licterozidelor amare stimulează secreţiile gastrice, creşte apetitul, măreşte secreţia biliară); tonic amar, antitermic, antihelmintic.


Utilizări terapeutice. Intern se foloseşte în anorexie, convalescenţă, diskinezii biliare, helmintiază.
Preparare şi administrare. Intern, preparat ca decoct -o linguriţă de plantă mărunţită la 500 ml apă rece; se fierbe 15 minute; se bea fracţionat în trei reprize, înaintea meselor principale. Pentru decoctul antihelmintic, cantitatea de plantă va fi de o linguriţă şi jumătate; se bea pe nemâncate în două etape, la interval de o oră.
Macerat-tinctură: 20 g rădăcină la 100 g alcool de 70° timp de 8 zile. Se iau 10-15 picături în apă, cu o jumătate de oră înaintea meselor. Măreşte pofta de mîncare. Se dă în special la copii.
Vinul se prepară astfel: se iau 30 g (circa 3 linguri) rădă­cină mărunţită şi se amestecă cu 60 g alcool de 70° (circa 5-6 linguri) până se umezeşte uniform. Se lasă într-un vas închis timp de 24 ore, apoi se adaugă un litru de vin şi se macerează 10 zile, agitând din când în când întregul conţinut. Se strecoară şi se filtrează prin hârtie de filtru sau pânză deasă. Se poate adăuga la această cantitate 100-200 g zahăr. Cu o jumătate de oră înaintea fiecărei mese principale se ia câte o lingură de vin de ghinţură.
Preparatele de ghinţură luate înainte de masă măresc pofta de mâncare, după masă, ajută la digestie.
Copiilor care sunt slăbiţi şi nu au poftă de mâncare li se poate da vin sau tinctură. În general, la vârsta de 10-12 ani se recomandă 5-10 picături de tinctură sau o linguriţă de vin înaintea meselor principale. Pentru copii este totuşi preferabil siropul de ghinţură, câte 3-4 linguriţe pe zi.
Siropul se prepară astfel: 10 g rădăcină se opăresc cu 150 ml apă; după 6 ore se strecoară şi se stoarce; lichidului i se adaugă 230 g zahăr, apoi se fierbe şi se filtrează.
Zone de creştere. De la câmpie şi până în zona subalpină, în fineţe şi poieni umede, tufărişuri, marginea pădurilor, mai abundentă spre zona de deal. Mult răspândită în judeţele: Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Argeş, Dîmboviţa, Prahova, Suceava şi Vrancea.

Recoltare. Se face numai de la plante bine dezvoltate, bătrâne, începând de la sfârşitul lunii august până în noiembrie, când conţinutul în principii active este maxim. Rizomii cu rădăcinile se dezgroapă cu casmaua sau sapa.
 

Most Reading

Tags