Urzica -Urtica dioica L. (fam. Urticaceae)

Urzica -Urtica dioica L. (fam. Urticaceae). In scopuri medicinale se folosesc frunzele. Principii active: substanţe de natură proteică, avînd un mare număr de aminoacizi, substanţe de natură glucidică, umine, steroli, cetone printre care metiJheptenona şi aceto- fenona, ulei volatil, substanţe grase, sitosteroH, acid formic, şi acetic, provitamina A, vitaminele C, BJ2 şi K, acid pan- totenic, acid folie, clorofilă, protoporfirină, coproporfirină, beta caroten, săruri de calciu, magneziu, fier, siliciu, fosfaţi etc. Substanţele vezicante sunt: acidul formic, o enzimă şi o toxalbumină; prin uscare, ele se distrug, iar proprietatea vezicantă a urzicii dispare. 

Acţiune farmacodinamică. Creşte diureza (diuretic); are acţiune hemostatică, trofică emolientă şi expectorantă; activează circulaţia sîngeliu cu eliberare de histamme; elimină acidul uric; este astringentă şi antiseptică; antimicro- biană şi antidiareică; vitaminizantă şi hipoglicemiantă; acţiune d epuraţi vă şi galactogogă. Extern: stimulează refacerea ţesuturilor: are acţiune cicatrizantă- Utilizări terapeutice. Intern, sub formă de ceai, influenţează în bine bronşitele, iar în stări de avitaminoză (anemia de primăvară), o cură de urzici aduce o înviorare a întregului organism. 

Datorită substanţelor proteice şi vitaminelor este folosită ca aliment. !n unele zone ale ţării, ceaiul din frunze şi vîrfuri flori- fere, îndulcit cu miere de albine sau zahăr, se folosea contra tusei, năduşelii şi durerilor de piept. Decoctul din rădăcini şi frunze se lua la fuse cu sînge, liidropizie (reţinerea apei în ţesuturi) şi hemoragii. Decoctul frunzelor se lua de asemenea pentru greutate la inimă şi leşin. Sub formă de ceai, eu acţiune diuretică, frunzele de urzică sunt folosite în bolile de rinichi, dizolvînd nisipul din acest organ (calculoză renală) şi influenţînd favorabil combaterea reumatismului şi gutei, prin eliminarea clorurilor şi acidului uric.

 Datorită vitaminei K pe care o conţine, ceaiul de frunze de urzică are însuşirea de a opri hemoragiile, motiv pentru care se recomandă în menstruaţii abundente (hipermenoree) şi neregulate, hemoragii uterine după naştere etc. In diaree şi dizenterie are rolul de a micşora flora miero- biană care a provoca! afecţiunea, ducînd acţiunea pînă la vindecare. în diabetul zaharat, ceaiul de urzică în amestec cu frunze de dud, nuc şi teci de fasole, face să scadă zahărul din sînge. Prin diureza pe care o produce, contribuie la reducerea apei acumulate în ţesuturi. Ceaiul din frunze de urzică mai este utilizat în obezitate, anemie (datorită fierului ce-1 conţine) şi reumatism. Extern se recomandă în tratamentul hemoroizilor he- jnoragici-, a rănilor greu vindecabile, a ulcerului varicos şi în supuraţii. Iu vechime, bolnavii de reumatism erau bătuţi cu urzică pal recoltată, care le producea o activare a circulaţiei itiip lui cu eliberare de histamină. Sub formă de băi, frunzele şi rădăcina de urzică, impre- i nă cu rădăcina de brusture, se folosesc pentru întărirea uidacinii părului, combaterea seboreei si a măfreţei. Frunzele de urzică, asociate cu alto plante, mai sint fo- Imile în vaginită atrofieă. Preparare şi administrare. Intern se utilizează sub formă il< ceai dintr-o lingură de frunze la 250 ml apă clocotită; se beau 3 ceaiuri pe zi. Extern: 20 g frunze la 200 ml apă clocotită: se utilizea¬ză sub formă de băi şi comprese. In hemoroizi cu hemoragii se foloseşte infuzia din 20 g frunze de urzică, 20 g flori de coada şoricelului, 60 g coajă de cruşîn; din acest amestec se ia o lingură şi se opăreşte cu .' pahare apă clocotită; după 10 minute se strecoară; se bea IIe un pahar pînă la un pahar şi jumătate la culcare. Acest < eai ajută la tonificarea stomacului.

 Zone de creştere. Creşte pe lingă case, garduri, magazii, In locuri gunoite (in special de pe lingă stîne) cu mult azot, pe malul apelor şi în tăieturi de pădure. Se întîlneşte în întreaga ţară din zona de cîmpie pînă în zona alpină. Recoltarea frunzelor se face în lunile mai-iunie (Folium l'iticae) fie prin strujirea direct de pe plantă a acestora cu mina înfăşurată într-o mănuşă groasă sau cîrpă, pentru a te evita urticarea, fie prin cosirea părţii aeriene şi strujirea ulterioară, dar înainte de a se produce ofilirea plantei. După iei oltare, frunzele nu se vor ţine presate sau înghesuite în- trucît se încing şi se 5negresc. Uscarea se va face în strat subţire, la umbră, deoarece lumina le decolorează.

Traista ciobanului — Capsella bursa pastoris L.

Traista ciobanului — Capsella bursa pastoris L. Medik. (fam. Cruciferae) Planta mai este cunoscută sub denumirile: tăşculiţă, buruiană de friguri, pastele calului, punguţa popii, punguliţă, punguliţa păstorului. În scopuri medicinale este folosită planta. Principii active: alcaloizi, tiramină, colină, acetilcolină, substanţe tanante, rezine, cliozmină care se scindează în diezmetină şi rutinozidă, glucozide, derivaţi fenolici (hisopina), cantităţi mari de oxid de potasiu, acid protocatehic etc. 

Acţiune farmacodinamică. Intern are acţiune astringentă, vasodilatatoare coronariană, hemostatică, uterotonică, analgetică, reglează tensiunea arterială. Utilizări terapeutice. Intern, se foloseşte, datorită acţiunii hemostatice şi uterotonice, în hemoragii uterine, reglând fluxul menstrual şi calmând durerile abdominale cauzate de dismenoree. Pentru proprietăţile sale astringente (taninurilor), planta este utilizată în diaree, efectul fiind mărit prin amestec cu coada calului. Întrucât are proprietatea de a restabili presiunea sângelui atât în tensiunea scăzută, cât şi în cea ridicată, planta este recomandată în hipertensiune arterială, în ateroscleroză, boli de rinichi, ca şi în angină pectorală (dilată vasele coronare). 

Ceaiul din tulpinile florifere se ia contra frigurilor, după cum arată şi denumirea populară a acestei plante (buruiană de friguri) din unele zone ale ţării. Preparare şi administrare. Intern se foloseşte sub formă de infuzie: o linguriţă de plantă mărunţită la 200 ml apă clocotită; se beau 2-3 ceaiuri pe zi îndulcite cu miere de albine sau zahăr. Pentru reglarea ciclului menstrual se recomandă infuzia din 10 g plantă mărunţită la 200 ml apă clocotită; se iau 4-5 linguri pe zi îndulcite cu miere de albine sau cu zahăr; 

Tratamentul începe cu 10 zile înaintea apariţiei ciclului menstrual. Altă formulă utilizată în hemoragii uterine şi dismenoree este infuzia din 3 linguriţe de plantă mărunţită la 200 ml apă clocotită; se iau zilnic câte 6-8 linguriţe, cu 6 zile înainte de apariţia ciclului menstrual. Pentru diaree se face un amestec de părţi egale din traista ciobanului şi coada calului. Din acest amestec se macerează 2 linguriţe cu 2 pahare de apă rece, timp de 8 ore, apoi se strecoară; peste plantele rămase în vas se pune un pahar cu apă clocotită şi se lasă 10-15 minute, apoi se strecoară; se amestecă ambele lichide şi se bea câte o jumătate de pahar pe zi, alternând cu o zi pauză. Zone de creştere. Este una din speciile de plante cele mai răspândite. Creşte în locuri însorite sau semiumbrite, pe soluri aride până la foarte umede; suportă chiar şi locuri intens bătătorite. În locurile bătătorite şi aride, plantele cresc mici, neramificate, cu frunzele rozetei subţiri şi sectate puternic, în locurile umede, cresc plante înalte, ramificate, cu frunze banale, groase şi întregi. Creşte pornind din zona de câmpie până în păşunile din etajul subalpin, adesea în masă, prin livezi, în culturi, pe marginea drumurilor, pe lângă ziduri, în toată ţara. Recoltare. Se recoltează întreaga parte aeriană, de pre¬ferinţă în lunile aprilie-mai, când fructificaţiile sunt mai rare. Plantele pot fi smulse după care se vor îndepărta rădăcinile sau cosite, dacă se găsesc în masă; în ultimul caz se obţine un produs mai slab, fără rozeta bazală. Uscarea se face la umbră.

Porumbul — Zea mays (fam. Gramineae )

Porumbul — Zea mays (fam. Gramineae ) Mai este cunoscut sub denumirile: păpuşoi, cucuruz. În scopuri medicinale se foloseşte mătasea. Principii active: saponozide, alantoină, ulei volatil, săruri de potasiu, calciu, bioxid de siliciu, ceară, vitaminele B6, C, E şi K, glucide, ergosterină, betaină etc.
Acţiune farmacodinamică. Puternic diuretic datorită în special sărurilor de potasiu si calciu. Elimină apa din ţesuturi şi micşorează depunerile de săruri din bilă. Are acţiune colagogă, hemostatică şi calmantă în cistite cronice şi metrite. Utilizări terapeutice. În metrite, metroragii, colecistile cronice, afecţiuni hepatice şi reumatism.
Fiind diuretică, infuzia din mătasea de porumb se recomandă mai ales în tratamentul litiazei renale, eistitelor şi albuminuriei. Tot datorită diurezei pe care o produce, ajută la eliminarea apei din ţesuturi, influenţând în bine unele boli de inimă şi obezitate. Datorită vitaminei K are proprietăţi hemostatice, întrebuinţându-se mai ales în menstruaţia neregulată şi menopa¬uză. Se mai recomandă în tulburări circulatorii datorate afecţiunilor cardio-vascularc, ca: gulă, artrite, uricemie (pre¬zenţa acidului uric în sânge) etc. Preparare şi administrare. Intern: infuzie 2 linguri de mătase de porumb la 200 ml apă clocotită; se ia câte o lingură la 2-3 ore. Zone de creştere. În toată ţara ca plantă de cultură, în zonele de şes, deal sau munte (pantele joase). Recoltare: Cea mai bună calitate se obţine când porum¬bul dă în lapte şi stigmatele sunt încă verzi.

Pătlagina -Plantago lanceolata L., Plantago-major L . Plantago media L. (fam. Plantaginaceae)

Pătlagina — Plantago lanceolata L., Plantago-major L . Plantago media L. (fam. Plantaginaceae) Mai este cunoscută sub denumirile: platagină, mama ploii. În scopuri medicinale se folosesc frunzele. Asemănări-deosebiri. Se poate confunda cu specia Alisma plantago-aquatica L. (Limbariţă sau Pătlagină de haltă) care are frunzele asemănătoare cu ale pătlaginei late. Se deosebeşte prin nervaţiunea penată (la Plantago-major este arcuată), are peţiol cilindric, spongios la interior (la Plan- tago-major (b) este în formă de jgheab si se văd nervurile foarte fibroase care se trag ca nişte aţe). De asemenea frunzele de Plantago lanceolata L. (a) pot fi confundate în depozitare cu frunzele de Digitalis lanata Ehrh. (Degeţel lânos) extrem de toxice. De aceea, frunzele de Digitalis lanata nu se ţin decât în magazii speciale pentru plante toxice şi se prelucrează separat. Frunzele de Digitalis lanata au nervaţiune penată (la Plantago lanceolata paralel-arcuată, frunzele sunt sesile, la Plantago lanceolata peţiol lung); perii sunt numai pe marginea frunzei (la Plantago lanceolata peri rari pe ambele feţe ale frunzei). Principii active: mucilagii formate în special din xiloză, acid poliuronic, pentozane etc.: aucubină sau aucubozidă care prin hidroliză dă aueubigenină şi o moleculă de glucoză; o trioză-planteoza, tanin, glicozizi, saponine, zaharuri, ulei volatil, rezine, substanţe proteice, carotenoizi, filochinonă, vitaminele A, G şi K, substanţe antibiotice etc. 

 Acţiune farmacodinamică. Datorită mucilagiilor, planteozei şi unor produşi de hidroliză, au proprietăţi emoliente şi laxative. Datorită taninurilor şi aucubozidului, au proprietăţi astringente şi antipruriginoase. Fluidifică secreţiile bronhice si ajută la eliminarea lor. Este antidiareic, hemostatic şi fitoncid (acţiune antibiotică). Scade colesterolul din sânge. Uşor hipotensiv.
Utilizări terapeutice. Intern: în bronşite cronice, astm bronhic, diaree, ulcer gastro-duodenal (acţiune cicatrizantă, fitoncidă), hipercolesterolemie şi hipertensiune arterială. Dă rezultate bune şi în tratamentul aterosclerozei întrucât previne creşterea colesterolului şi micşorează tensiunea arterială. Extern se utilizează în tratamentul ulcerului varicos, ulceraţiilor cutanate (sub formă de băi), a conjunctivitelor, blefaritelor (inflamaţia pleoapelor), laringitelor şi traheitelor. Preparare şi administrare. Intern: se utilizează infuzia formată dintr-o lingură de frunze la 200 ml apă clocotită: se ia câte o lingură la 2 ore. Se recomandă în tratamentul ulcerului gastric de 3 ori pe zi câte 0,5 g pulbere din frunze, după mesele principale; se poate prepara o infuzie, respectând cantităţile date mai sus, din care se iau câte 2 linguri după mesele principale, iar între mese, o lingură la 3 ore. Extern sub formă de infuzie în cazul ulcerului varicos şi al ulceraţiilor pielii, sub formă de băi; se face o infuzie-din 100 g frunze uscate la 3 litri de apă; se lasă vasul acoperit 20-30 minute; se strecoară şi lichidul rezultat se răstoarnă în apa din cadă care trebuie să aibă temperatura de 37°C. Durata băii — 15-20 minute. Zone de creştere. Are un spectru ecologic foarte larg. Nu are pretenţii faţă de lumină, temperatură, umiditate sau sol. În flora spontană cele 3 specii se întâlnesc pe marginea drumurilor, în păşuni şi buruienişuri. Creşte de la câmpie până în zona alpină, în întreaga ţară. Recoltare. Perioada de recoltare este îndelungată; are loc atât înaintea, cât şi în tot timpul înfloririi, din luna mai până în luna octombrie. Se face pe timp uscat, după ce se ridică roua; cu o mână se strânge rozeta de frunze, iar cu cealaltă se taie de la nivelul solului.