Anasonul — Pimpinella anisum L. (fam. Umbeliiferae)

Anasonul — Pimpinella anisum L. (fam. Umbeliiferae)
Planta mai este cunoscută şi sub denumirea de bădean. În scopuri medicinale se foloseşte fructul. Asemănări-deosebiri. Fructele de anason se pot confunda cu cele de cucută (Conium maculatum L.) care sunt foarte toxice. Diferenţieri. Anasonul este o specie exclusiv de cultură. Cucuta creşte spontan pe locuri necultivate. Fructele de cucută sunt latovoidale, glabre (cele de anason sunt acoperite cu peri aspri) de culoare brună-verzuie, cu diametrul de 3-4 mm. Coastele la fructele de anason sunt liniare în timp ce la fructele de cucută sunt ondulat-crestate. Fructele de anason au gust şi miros plăcut, cele de cucută sunt respingătoare. Principii active: ulei volatil (anetol, aldehidă anisică), lipide, substanţe minerale, protide, zaharuri, amidon, alde­hidă acetică, colină, cetone.

Acţiune farmacodinamică. Stimulează funcţiile pancreatice: antispastic, carminativ. Utilizări, terapeutice. Anorexie; ajută digestia şi contribuie la creşterea apetitului datorită uleiului volatil care are şi acţiune stimulativă şi excită secreţiile pancreatice şi intestinale. În bronşită, ca expectorant. Galactogog: măreşte cantitatea de lapte la femeile care alăptează. Colici intestinale şi stomacale la sugari şi copii — calmant. Carminativ: calmează durerile abdominale şi ajută la eliminarea gazelor din stomac. Diuretic. Antihelmintic: ajută la eliminarea viermilor intestinali. Preparare şi administrare. Intern: infuzie. Pentru eliminarea viermilor intestinali: 10 g fructe la 100 ml apă. Pentru sugari se prepară o infuzie din 5—6 fructe la o căniţă de ceai. Pen­tru adulţi, infuzie dintr-o linguriţă de fructe la 300 ml apă clocotită: după 20 mi­nute se strecoară; se bea fracţionat în trei reprize înaintea meselor principale. Se utilizează scurt timp, anetolul fiind toxic. Contraindicaţii: gastrite, ulcer gastric şi duodenal, enterocolite acute şi cronice. Zone de creştere. Este zonată în cultură în judeţele: Ialo­miţa, Ilfov, Teleorman, Olt (sudul judeţului), Dolj, Timiş, Constanţa, în regiuni cărora le corespunde o altitudine de 100— 200 m şi care coincid cu zonele favorabile sfeclei de zahăr. Recoltare.Timpul cel mai potrivit este atunci când 50-60% din fructele umbelelor centrale devin brune şi tulpinile încep să se îngălbenească. Pentru a se evita scuturarea, recoltarea se face dimineaţa, seara sau chiar noaptea.