Isopul -Hyssopus officinalis L. (fam. Labiatac)
Specie erbacee de cultură.
În scopuri medicinale se foloseşte planta.
Principii active: ulei volatil bogat în timol şi carvacrol; cimol şi alfa tuionă (origamen), alfa terpinen şi alte terpene; tanoizi formaţi din acid cafeic, acid ursolic, compuşi sterolici, gume, colină, glicozide flavonice (hesperidina).
Acţiune farmacodinamică. Intern are acţiune antispasmodică asupra musculaturii netede şi sedativă asupra sistemului nervos central şi în special asupra centrilor respiraţiei produce o uşoară bronhodilataţie, urmare a componentelor din uleiul volatil.
Datorită substanţelor amare şi tanoizilor are acţiune tonic amară şi uşor
astringentă, carminativă. Impiedică infiltrarea grasă a ficatului (factor lipotrop). Favorizează eliminarea apei din ţesuturi. Uşurează expectoraţia şi transpiraţia. Stimulează pofta de mâncare şi reglează funcţiile digestive. Datorită glieozidei flavonice, hesperidina, are proprietatea de a scădea presiunea sanguină prin dilataţia arterială. Este antiseptic bronhic, antiseptic pulmonar, scade fragilitatea şi permeabilitatea capilarelor.
Extern: are acţiune antiseptică şi cicatrizantă asupra rănilor (băi sau comprese).
Utilizări terapeutice. Intern se recomandă in traheile, bronşite, tuse, astm, diaforeză, anorexie, afecţiuni hepatice, hipertensiune arterială.
Extern: în răni, ca antiseptic şi cicatrizant, sub forma de băi şi comprese.
Preparare şi administrare. Intern se foloseşte sub formă de infuzie: 2—3 g%; se beau 3 ceaiuri pe zi.
Zone de creştere. Vegetează bine pe soluri calcaroase. Creşte cultivat. Zonele optime de creştere: judeţele: Olt, Dolj, Ilfov, Teleorman, Buzău, Prahova şi Hunedoara.
Isopul -Hyssopus officinalis L. (fam. Labiatac)
duminică, 25 august 2013
Etichete:
antiseptic,
antispasmodic,
cicatrizant,
Isopul
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu