Iarba mare -Inula helenium L. (fam. Compositae)

Iarba mare -Inula helenium L. (fam. Compositae) Planta mai este cunoscută sub denumirile: oman, ochiul boului, lacrimile Elenei. În scopuri medicinale se foloseşte rădăcina. Asemănări—deosebiri. Se aseamănă cu Telekia speciosa Baumg (Lăptucul oii), (b) care la baza frunzelor este cordată; la Inula helenium L. (a), frunzele inferioare sunt ate¬nuate în peţiol. La Telekia speciosa involucrul are foliole late, uneori recurbate, aspre, dure în timp ce la Inula helenium sunt moi. De asemenea, la Telekia speciosa florile şi fructele sunt lipsite de papus, fructele având la vârf doar o coronulă, la Inula helenium papusul este de 2 ori mai lung decât achena. Când este folosită ca materie primă există pericolul grav de a fi confundată cu rădăcinile de Radix Belladonnae (Mătrăgună). Diferenţierea este dată de mirosul neplăcut al rădăcinilor de Mătrăgună care, examinate în secţiune la lupă, prezintă o linie circulară mai închisă la culoare (cambiul), în timp ce la Inula helenium secţiunea prezintă punctuaţii brune răspândite pe toată suprafaţa secţiunii. La nevoie se poate apela la un laborator de specialitate.

 Principii active: polimeri ai levulozei (inulină); ulei volatil, derivaţi sescviterpenifci: alantolactone (helenină) substanţe antibiotice (fitoncide), fridelină şi stigmasterinii, acetal de damaradienil etc.
Acţiune farmacodinamică: Datorită alantolactonelor (helenină) şi a uleiului volatil modifică secreţiile bronhice are acţiune antibiotică în special pe bacilul Koch; aceloraşi principii active i se datoresc şi proprietăţile antihelmintice şi diuretice. Este coleretic şi colagog. Ca diuretic favorizează eliminarea apei, dar şi a azotaţilor şi clorurilor. Are proprietăţi antiinflamatorii în congestii hepatice, în colecistite, li¬tiază biliară şi renală, în artrite, oligurie etc. Utilizări terapeutice. în reumatism, gută, diskinezii biliare, astm, tuse convulsivă, bronşită, helmintiază (oxiurozii, ascaridoză), calculoză (litiază biliară şi renală) şi sedativ al sistemului nervos. Extern se administrează în mâncărimi şi ulceraţii purulente. Preparare şi administrare. Intern se utilizează sub formă de decoct -20 g la 200 ml apă rece; se fierbe 15-20 minute; se iau 3-4 linguri pe zi. Extern, tot sub formă de decoct, în aceleaşi cantităţi; se foloseşte sub formă de comprese. Zone de creştere. În zona de deal şi de munte (zona in¬ferioară), la margini de păduri, prin fâneţe umede, de-a lun¬gul pâraielor. Se întâlneşte în toate judeţele Transilvaniei, Moldovei (cu excepţia judeţului Galaţi) şi Dobrogei, în Ol¬tenia (judeţele: Mehedinţi şi Vâlcea) şi Muntenia (judeţele: Argeş, Buzău, Dîmboviţa, Ilfov şi Prahova). Recoltare. Se face de la sfârşitul lunii septembrie şi până în noiembrie, perioadă în care produsul are cel mai mare conţinut în substanţe active. Recoltarea se face cu cazmaua urmărindu-se sa se scoată şi toate rădăcinile groase.