Odoleanul — Valeriana officinalis L. (fam. Valeria- nuceae). Planta se mai cunoaşte sub denumirile: valeriană, guşa porumbelului, iarba pisicii. În scopuri medicinale se folosesc rizomii şi rădăcina.
Principii active: ulei volatil, acizii cafeic şi clorogenic. Cu toate că în ultimele decenii s-au făcut importante cercetări cu scopul de a se preciza care sunt adevăratele principii active, totuşi se poate afirma că această problemă nu este definitiv rezolvată. Aceste cercetări consideră, ca factori terapeutici următorii produşi elaboraţi de celulele plantei: uleiul volatil (cu o compoziţie chimică foarte complexă), alfa-metil-piril-cetonă, o serie de alcaloizi de natură actidinică, combinaţii terpenoidice denumite valepotriaţi. Ţinând seama că fiecare din substanţele specificate posedă proprietăţi fiziologice, se admite: „existenţa unui fitocomplex bazat pe sinergisme ce se stabilesc între aceste substanţe" cu atât mai mult cu cât izovaleriantul de bornil, considerat de mult timp ca principiu activ, nu există în uleiul volatil.
Acţiune farmacodinamică. Datorită alfa-metil-piril-cetonei şi a unor alcaloizi din uleiul volatil, rizomii şi rădăcinile de valeriană au efecte inhibatoare asupra ţesuturilor nervoase şi musculare. Efectele sedative se manifestă atât asupra encefalului cât şi asupra celorlalte segmente ale sistemului nervos. Efectele sedative în nevroze se datorează diminuării excitabilităţii măduvei spinării şi creierului. Acţiunea excitantă asupra musculaturii netede şi striate se obţine printr-un dublu mecanism: unul direct-muscular, iar altul indirect-nervos.

Utilizări terapeutice. Intern- Planta este cunoscută ca unul din cele mai bune medicamente cu acţiune calmantă asupra întregului sistem nervos. Are proprietatea de a micşora stările de excitaţie, reglează palpitaţiile inimii (nevroză cardiacă) şi aduce un somn liniştitor (în insomnii). Calmează spasmele muşchilor, recomandându-se în colicile stomacale de natură nervoasă. Se mai utilizează în astm şi combate sensibilitatea la vomare (vomă). Este hipotensiv. Pentru a mări acţiunea sedativă si calmantă, odoleanul se asociază cu muşeţel, mentă, levănţică, precum şi cu alte plante.
 Preparare şi administrare. Intern, rădăcina se întrebuinţează sub formă de praf (câte un vârf de cuţit de trei ori pe zi), infuzie, extract şi tinctură. Somnifer — infuzie: o linguriţă la 200 ml apă clocotită; se bea toată cantitatea înainte de culcare; doza se stabileşte în funcţie de individ. Sedativ: aceeaşi formulă de preparare; ceaiul se bea însă fracţionat în trei reprize în decursul unei zile. Şi în acest caz, doza se stabileşte în funcţie de individ. Din cauza gustului neplăcut, se preferă tinctură de valeriană: 20 g rădăcină la 100 g alcool de 70°; se lasă la macerat 8 zile; se iau 15-20 picături de 2-3 ori pe zi. Zone de creştere. În flora spontană este răspândită în tufărişuri, păduri, locuri umede şi umbroase, marginea apelor, lunci şi zăvoaie — în special în zona de deal şi munte. Astăzi este exploatată aproape exclusiv numai din cultură în Câmpia Timişului, Câmpia Crişurilor (judeţul Bihor), Podişul Someşului (judeţul Maramureş), Podişul Transilvaniei (judeţele: Cluj, Alba, Mureş, Braşov) şi depresiunile marginale (judeţele: Bistriţa-Năsăud, Harghita, Covasna), ca şi în Câmpia Moldovei şi Subcarpaţii răsăriteni (judeţele: Suceava şi Neamţ). Recoltarea se face toamna târziu când rizomii au maximum de greutate şi de principii active. Pentru recoltare se foloseşte cazmaua.