Podbalul — Tussilago farfara L. (fam. Compositae)

Podbalul — Tussilago farfara L. (fam. Compositae) Mai este cunoscut sub numele de podbal sau podval. În scopuri medicinale sunt folosite florile şi frunzele. Asemănări-deosebiri. Se poate confunda cu Petasites sp. (Captalan). Elemente ce le pot deosebi: — rizomul la Tussilago farfara L. este vertical şi cilindric în timp ce la Petasites este orizontal, muchiat şi noduros; — frunzele de Tussilago farfara L. (a) sunt mai cărnoase şi au peri albicioşi pe spatele frunzei, care la rulare se strâng ca un fir de lână (la Petasites (b) perii sunt mai rari şi nu rulează); peţiolul lor este glabru sau cu peri moi (la Petasites perii sunt rigizi, scurţi, deşi); — nervaţiunea este palmată la ambele specii,; la Tussi¬lago farfara L., 7-11 nervuri care se ramifică încă de la bază, la Petasites găsim doar 3 nervuri principale; — frunzele de Tussilago farfara L. sunt verzi şi ţinute între palme au suprafaţa superioară rece, iar cea inferioară caldă, datorită perilor izolanţi. Principii active ale florilor: mucilagii, tanin, arnidiol şi faradiol, rutosid, hiperină, xantofile, fitosteriue, urme de ulei volatil etc.
  Principii active ale frunzelor: mucilagii care prin hidroliză dau galactoză şi pentoze; tanin, substanţe amare (tusilagină), carotenoizi, inulină, acid galic, acid stearic şi palmitic, fitosterine, săruri minerale în care predomină nitratul de potasiu, săruri de zinc etc.

Acţiune farmacodinamică. Datorită mucilagiilor, produşilor de hidroliză şi inulinei, atât frunzele cât şi florile au proprietăţi secretolitice, emoliente şi uşor antispastice. Este antispastic bronhie şi antiseptic al aparatului respirator. Utilizări terapeutice. Având acţiune emolientă şi expectorantă, se utilizează cu bune rezultate în bronşită, tuse, răguşeală, astm, emfizem pulmonar, silicoză şi în general în toate bolile căilor respiratorii. În amestec cu frunze de pătlagină şi rădăcină de lemn dulce, proprietăţile curative ale podbalului se măresc. În unele zone ale ţării, frunza crudă se pune pe tăieturi şi abcese, iar sucul stors din frunză se aplică pe inflamaţii. Frunzele se mai folosesc sub formă de băi în tratamentul reumatismului. Preparare şi administrare. Infuzie: 15 g frunze sau flori la 200 ml apă clocotită; se îndulceşte cu zahăr sau miere. Pentru fluidificarea secreţiilor bronhice şi expectorarea lor se ia câte o lingură de ceai la 2-3 ore.
Zone de creştere. Îl întâlnim pe coaste râpoase, maluri abrupte ale râurilor, locuri cu eroziuni recente, săpături, în zone de deal şi munte, în judeţele care mărginesc arcul carpatic . Recoltare. Florile (inflorescenţele) se recoltează în luna martie si începutul lui aprilie, când se deschid antodiile; ulte¬rior se obţine un produs cu mult papus. Recoltarea se face pe vreme uscată, prin ciupire, cu mâna, fie cu degetele făcute pieptene. Perioada optimă pentru recoltare este din luna aprilie până în iulie, din locuri înso¬rite.