Socul -Sambucus nigra L. (fam. Caprifoliaceae)

Socul — Sambucus nigra L. (fam. Caprifoliaceae) În scopuri medicinale se foloseşte floarea. 

Asemănări-deosebiri: Unele confuzii se pot face cu Sambucus racemosa L. (Socul roşu de munte) ce creşte în zona montană superioară. ' La Sambucus racemosa L. ramurile au măduva galbenă sau brună, în timp ce la Sambucus nigra L. este albă. La Sambucus racemosa L. florile sunt galben-verzui, grupate într-o inflorescenţă ovoidală; la Sambucus nigra L. acestea sunt albe-gălbui dispuse într-o inflorescenţă plană. La Sambucus racemosa L. fructele sunt roşii, la Sambucus nigra L. sunt negre. Florile la Sambucus nigra L. mai pot fi confundate cu cele de Sambucus ebulus L. (Boz). Acestea au staminele cu antere purpurii, la uscare negre, spre deosebire de Sambucus nigra L. care le are galbene. Principii active: rutozidă, ulei volatil, sambunigrozida, etilamine, izobutil şi izoamilamine, beta glicozizi ai acizilor cafeic şi ferulic, zabaruri, mucilagii, vitamina C etc

Acţiune farmacodinamică. Intern: au proprietăţi diuretice, laxative şi galactogoge. Provoacă transpiraţie (sudorific) abudentă, ajutând la scăderea temperaturii. Sub formă de extract slab alcoolic, florile de soc au proprietăţi antinevralgice. Extern: antiseptic. Utilizări terapeutice. Intern, ceaiul din flori de soc se ia contra tusei în afecţiunile aparatului respirator: răceală, gripă, bronşită, ca şi în constipaţie. Prin diureza pe care o produce se recomandă în reumatism, boli de rinichi şi de vezică. De asemenea ceaiul de flori de soc măreşte cantitatea de lapte la femeile care alăptează. Având proprietăţi laxative şi ajutând la eliminarea apei din ţesuturi, se foloseşte ca medicament natural (ceaiul) în obezitate. Pentru aceleaşi motive este recomandat în consipaţiile de natură nervoasă. Extern, sub formă de băi sau cataplasme, este indicat în furunculoze, abcese, arsuri, flictene (colecţie circumscrisă de serozitate, de dimensiuni mai mari decât vezicula, care se formează la suprafaţa pielii), având proprietatea de a fluidifica puroiul, de a calma durerile, făcând să dea înapoi umflătura. Sub formă de băi fierbinţi se utilizează contra reumatismului. 

Preparare şi administrare. Intern — infuzie: 2 linguriţe de flori la 250 ml apă clocotită; se beau 3 ceaiuri călduţe pe zi. Laxativ — infuzie: 1-2 linguriţe la 200 ml apă clocotită; se ia seara la culcare. Extern — infuzie: cantitatea de flori se dublează; se întrebuinţează sub formă de băi sau cataplasme în furuncule, abcese, arsuri si umflături. Notă. Nu se utilizează florile proaspete; aplicate ca atare pe piele sau pe mucoase produc eriteme (roşeaţa pielii). Zone de creştere. Se întâlneşte în subarboretele pădurilor de deal si câmpie, în luminişuri şi la margini de păduri. Creşte de la câmpie, până în partea inferioară a munţilor, în păduri, pe lângă garduri, în judeţele Arad, Bihor, Bistriţa- Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Harghita, Hunedoara, Sălaj, Timiş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Vîlcea, Bacău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vrancea şi în Dobrogea. Recoltare. Florile se recoltează la începutul înfloririi, când 75% din flori sunt înflorite, începând din mai în regiunile su¬dice şi mai joase, continuând până în iunie în regiunile de deal şi mai nordice. Recoltarea se face pe timp frumos, după ce se ridică rouă, tăind cu foarfeca sau cuţitul întreaga inflorescenţă imediat de sub locul de ramificare. Acestea se pun la uscare la soare puternic, care le păstrează culoarea alb-crem, cu florile în sus, într-un singur strat pe rame acoperite cu hârtie. Prin uscarea cu tot pedunculul inflorescenţei se obţine un produs inferior. Pentru obţinerea unui produs superior, după 5-6 ore de uscare la soare (sau temperatură ridicată), florile sunt uscate dar pedunculii sunt încă moi şi se poate face separarea florilor prin simpla scuturare.