Lemnul dulce -Glycyrrhiza glabra L. (fam. Legu¬minosae)

Lemnul dulce -Glycyrrhiza glabra L. (fam. Legu¬minosae) Planta este cunoscută şi sub denumirile: ciorânglav, rădăcină dulce, iarbă dulce. În scopuri medicinale se foloseşte rădăcina. Asemănări-deosebiri. Se poate confunda cu Glycyrrhiza echinata L. (Ciorânglav) de la care se exploatează rădăcina (Radix Echinatae) pentru întrebuinţări industriale (spume extinctoare); nu are utilizări medicinale. Inflorescenţele ei, în timpul înfloririi, sunt globuloase cu flori îndesuite, alburii-violacee (Ia Glycyrrhiza glabra sunt alungite cu flori mai laxe albastre-violet). Păstăile sunt mucronate şi acoperite cu peri ţepoşi, rigizi şi sunt grupate într-o măciulie, în timp ce la Glycyrrhiza glabra sunt glabre şi izolate. Principii active: glicirizină, acid glabric (derivaţi triterpenici), derivaţi de natură flavonoidică -licviritina şi izolicvirina, mucină, un hormon estrogen de natură steroidică similar estracliolului, rezine, lipide, amidon, zaharuri reducătoare, manitol, asparagină, substanţe minerale, vitamine din grupul B, dihidrostigmasterol etc.

Acţiune farmacodinamică. Datorită gliuminei, de natură triterpenică, respectiv acidului glicirizic, fluidifică secreţiile liaheobronhice şi faringiene. Datorită derivaţilor flavonoidici are acţiune diuretică şi antispasmodică. Datorită acidului gliciretic şi glabric acţionează asupra echilibrului ionic (Na+, K+) şi are activităţi antiinflamatoare, antiulceroase şi cicatrizante. Hormonul steroid îi conferă acţiuni estrogene. Este antiinflamator articular; laxativ sau purgativ în funcţie de doză. Utilizări terapeutice. În artrite, dismenoree, ulcer gastric, antiinflamator, cicatrizant, traheită, faringită, bronşită (fluidifică secreţiile), constipaţie (acţiune laxativă) calculoză renală şi biliară. Cu rădăcină de lemn dulce se îndulcesc ceaiurile şi în acelaşi timp se amelio¬rează gustul neplăcut al unor medicamente. În dispepsiile de fermentaţie ceaiul se va îndulci cu lemn dulce, deoarece, spre deosebire de zahăr, acesta nu produce fermentaţie. În multe ţări se foloseşte la prepararea tutu¬nului, berei şi lichiorurilor. Notă. Nu se utilizează la bolnavii hipertensivi. * Preparare şi administrare. Intern se foloseşte sub formă de infuzie -o linguriţă rădăcină la 200 ml apă clocotită; se beau trei ceaiuri pe zi; se foloseşte la îndulcirea alimentelor neproducând fermentaţie.  N o t ă. Se evită fierberea rădăcinii (decoct) pentru a nu trece în apă rezinele şi substanţele amare. Zone de creştere. Sc întâlneşte numai în regiuni joase în flora spontană, lemnul dulce este puţin răspândit, în special în albiile părăsite ale unor râuri, în buruienişuri, locuri necultivate, doar în câteva staţiuni din judeţul Vrancea (Cirligele, Răstoaca, Gara Unirea, Vulturul, Valea Putnii şi judeţele Ialomiţa şi Buzău. În culturi este zonat în sudul ţării. Recoltare. Perioada optimă de recoltare este primăvara înainte de înflorire, din martie până la începutul lunii mai şi toamna după căderea frunzelor, uneori chiar şi peste iarnă dacă timpul permite şi solul este îngheţat. Se recoltează rădăcinile de la plantele a căror vârstă depăşeşte 3 ani.